Donaris 930 x 122

    grafic

    Investiţiile străine şi autohtone, la un nivel minim în Argeş

    Conform unei publicaţii centrale, 7 judeţe din România nu ar fi atras în 2011 nicio investiţie românească sau străină, iar alocările străine de capital ar fi ajuns la un nivel minim istoric. Judeţele respective sunt Argeş, Buzău, Bistriţa-Năsăud, Dolj, Gorj, Giurgiu şi Mehedinţi. Părerile oamenilor de afaceri din Argeş sunt împărţite cu privire la acest aspect.

    Argeşul a beneficiat de investiţii străine importante, dar şi româneşti până în anul 2009, când a izbucnit criza. Pe lângă hipermarketuri, în Argeş şi Dacia şi-a extins capacităţile de producţie, au apărut şi furnizori străini de piese, s-au dezvoltat construcţiile. În ultimii ani, însă, criza aproape că a pus lacăt la cufărul cu bani al investitorilor.

    Iar investiţiile din judeţul nostru sunt din ce în ce mai mici, iar raportul privind tabloul investiţional al României, întocmit de Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine (CRPCIS), arată că în Argeş nu s-ar mai fi băgat niciun leu în 2011.

    Fostul secretar de stat Ionel Blănculescu (a cărui soţie este din Piteşti) consideră că nu sunt motive de îngrijorare. „Aceste cifre au scăzut şi vor mai scădea, pentru că azi avem de-a face cu investitori străini mai prudenţi, care au resurse mai limitate. Acum e momentul să-i încurajăm prin toate mijloacele pe investitorii români, care aduc mai multă valoare adăugată”, a spus Blănculescu.

    „Nu cred aşa ceva… Cred că este un articol tendenţios. E criză, e adevărat, dar se mai investeşte. Investiţiile sunt punctuale. Sută la sută se fac investiţii. Că s-au diminuat capitalurile, este adevărat, dar nu este specifică pentru Argeş sau pentru România. Spania la 24% şomaj, Italia are probleme… La noi criza economică e dublată şi de criza politică. Chiar dacă nu ar investi nimeni, investitorii vor reveni. Tot ce se întâmplă este în limite normale pentru vremurile pe care le trăim. Şi vor veni şi vremuri mai bune”, ne-a declarat Ion Brănescu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş.

    Dan Ionescu: „E o problemă care trebuie să ne dea de gândit la toţi. Trebuie să atragem fonduri străine. Am discutat cu Primăria despre înfiinţarea unui parc industrial. Lucrurile par destul de grave, totul gravitează doar în jurul Dacia. Am avut şansa unui investitor serios, dar ne trebuie mai mulţi. Toţi factorii interesaţi trebuie implicaţi, lobby permanent al factorilor politici, mediul de afaceri trebuie să vină şi el cu soluţii. Atât oamenii de afaceri, cât şi organizaţiile patronale. Trebuie să strângem rândurile”, ne-a declarat Dan Ionescu, directorul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Argeş.

    555×222 grota rece

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    EcoMoto 570×90