930 x122 grota rece

    daniel-constantin3

    Ministrul Agriculturii: „Raportul comisiei prezidenţiale face referire la toate problemele pe care le are agricultura românească”

    „Raportul comisiei prezidenţiale este un document extrem de cuprinzător, care face referire la toate problemele pe care le are agricultura românească şi care s-au acumulat în ultimii 23 de ani”, a declarat astăzi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

    “Acesta face referire şi la câteva soluţii, dar o parte au fost făcute şi la sugestia Ministerului Agriculturii, iar o parte sunt în programul de guvernare, unele au fost chiar începute şi sunt pe cale de a fi implementate. MADR ia tot ceea ce este bun din orice fel de strategie şi urmează să implementeze în perioada următoare”, a spus Daniel Constantin la prezentarea raportului comisiei prezidenţiale pentru agricultură.

    Constantin a precizat că Ministerul Agriculturii lucrează la un master plan pentru dezvoltarea agriculturii, pentru care va avea nevoie de un acord politic. “Trebuie să avem întâlniri cu fermierii şi să discutăm punctual mai multe soluţii. Sunt soluţii pe mai multe probleme ridicate în raport. În ceea ce priveşte irigaţiile, avem soluţii pe care trebuie să le analizăm şi să o implementăm pe cea mai serioasă. Anul 2013 este un an important, un an al deciziilor, un an în care avem o strategie sau un master plan şi în care trebuie să discutăm de PNDR 2014-2020. Trebuie să avem o corelare directă între cele două componente. (…) Numai în perioada 2007-2013 din fondurile europene s-au făcut în România investiţii de nouă miliarde de euro. Mai avem doi ani în care trebuie să creştem gradul de absorbţie”, a adăugat Constantin.

    Raportul comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România a fost lansat astăzi la Palatul Cotroceni şi a fost publicat şi pe site-ul Preşedinţiei.

    New Profesional Consult-555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90