Eurial 263×587

Paradoxul care umflă facturile la curent

Cine a profitat din scumpirea curentului?

România ar putea beneficia de prețuri mai mici la energie electrică, însă lipsa unei strategii coerente de stocare și gestionare a consumului transformă un avantaj structural într-un cost uriaș pentru consumatori.

Analiza realizată de Dumitru Chisăliță, pe baza datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru anul 2025, arată că problema nu este cantitatea de energie, ci momentul în care România cumpără și vinde.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 grota rece

Paradoxul este legat de fluxurile transfrontaliere de energie. Potrivit datelor ENTSO-E, în 2025 importurile nete au crescut cu doar 1% față de 2024, însă plățile pentru importuri au fost cu aproximativ 80% mai mari decât veniturile obținute din exporturi.

România produce surplus la prânz, când panourile fotovoltaice, hidrocentralele și parcurile eoliene funcționează la capacitate ridicată.

Energia este exportată în principal către Bulgaria, Ungaria, Serbia și Republica Moldova, în intervale cu cerere și prețuri mai reduse.

Problema apare seara, între orele 18:00 și 21:00, când consumul atinge vârful. Atunci, producția internă scade – în special cea solară – iar România ajunge să importe energie exact în intervalul cel mai scump al zilei.

Datele arată că 26% din importurile anuale sunt concentrate în acest interval de vârf, în timp ce exporturile sunt realizate preponderent în intervalele cu cerere scăzută.

Paradoxul care umflă facturile la curent

Conform informațiilor publicate de OPCOM, prețul mediu al importului între 18:00 și 21:00 a ajuns la 893 lei/MWh, în timp ce energia exportată în intervalele de minim s-a situat frecvent sub 550–600 lei/MWh.

De asemenea, datele agregate furnizate de Transelectrica confirmă concentrarea importurilor în orele de seară și exporturile în intervalele cu surplus.

930×122 https://hevy.ro/
https://hevy.ro/ 555x222px

Până când România nu va reuși să păstreze energia ieftină produsă în timpul zilei și să o utilizeze în orele de vârf, paradoxul va continua: vom vinde ieftin când avem surplus și vom cumpăra scump când avem cea mai mare nevoie.

Iar diferența va ajunge, inevitabil, în factura plătită de consumatori și în costurile suportate de economie.

Foto: wowbizz.ro

570×90 MAIA
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti