Donaris 930 x 122

harta-judetul-arges

„Fara Dacia, Argesul ar fi ca-n Valea Jiului!”

Intr-o perioada se vorbea despre economia Argesului ca fiind a 4-a forta a tarii. Acum, doar Dacia ce ne mai scoate din haul in care a plonjat industria care nu mai este reprezentata la acelasi nivel ca in alte perioade. Iar daca se intampla ceva cu Dacia, atunci judetul are o mare problema. Nu o spunem noi. Dan Ionescu, directorul executiv al Asociatiei Oamenilor de Afaceri Arges, este de parere ca, fara Dacia, Argesul ar egala Valea Jiului ca zona defavorizata din punct de vedere economic!

 

Obiectivele economice de productie importante din judet se pot numara acum pe degetele de la cele doua maini. Vorbim de Dacia, Arpechim (inca!), de Subansamble Auto, de Alprom, de Lactag, de Holcim, Vel Pitar, etc.

Au disparut insa multe altele, unele de traditie (ARO, Rolast, Grulen, etc.) si, daca va mai continua mult criza, probabil si alte fabrici vor fi rase de pe suprafata pamantului si inlocuite cu hipermarketuri.

Dan Ionescu, directorul executiv al Asociatiei Oamenilor de Afaceri Arges (AOA), ne-a declarat ca trebuie facute eforturi pentru ca sectorul industrial sa fie sprijinit.

„Sunt unele unitati, cum ar fi Arpechim, Alprom, sectorul de confectii in lohn, care trebuie sprijinite. Trebuie sa strangem cu totii randurile in acest sens. Dar mai ales trebuie sa avem grija de Dacia. Dacia a fost o gura de oxigen pentru judetul nostru. Daca se intampla ceva cu Dacia, atunci Argesul ajunge ca in zona Valea Jiului, adica ar fi jale!

Cred ca va trebui sa fie facute eforturi sustinute pentru a ajuta si alte sectoare productive, asa cum sunt agricultura, dar si sa fie facute eforturi pentru atragerea de fonduri europene in special pentru infrastructura”, ne-a declarat Dan Ionescu.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90