New Profesional Consult 930 x 122

    daniel-constantin3

    Scăderea TVA a ieftinit pâinea! Iată județele fruntașe la ieftiniri!

    Marea majoritate a producătorilor și comercianților au scăzut prețurile la pâine ca urmare a reducerii TVA de la 24% la 9%.

    Concluzia a fost prezentată astăzi de către ministrul Agriculturii, piteșteanul Daniel Constantin. Este o concluzie bazată pe verificările făcute în piață de Garda Financiară pe 30 august, înainte de diminuarea TVA, și pe 2 septembrie, după intrarea în vigoare a măsurii. Verificările şi analiza au inclus atât unităţi mari de desfacere, de tipul hipermarketurilor și supermarketurilor, cât şi unităţi mici, magazine de panificaţie și buticuri de colţ de stradă dintr-un număr de 36 de județe.

    “Principalul rezultat al verificării este faptul că marea majoritate a celor care comercializează pâine, atât la capătul lanţului de distribuţie, comercianţii, cât şi în zonele intermediare ale lanţului de distribuţie, producătorii, au scăzut preţurile la pâine odată cu momentul aplicării măsurii fiscale de la 1 septembrie. La 82% dintre sortimentele de pâine verificate la comercianţi s-au identificat scăderi ale preţului. De asemenea, şi în cazul a 71% dintre sortimentele vândute de producători către comercianţi avem scăderi ale preţului pâinii”, precizează ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

    În marea majoritate a judeţelor verificate scăderile sunt foarte des întâlnite. Se evidenţiază judeţele Bihor, Caraş Severin, Harghita, Iaşi, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Hunedoara, Braşov, Gorj, Zalău şi Covasna, cu scăderi de preţuri identificate la mai mult de 90% dintre sortimentele verificate.

    De partea cealaltă a clasamentului, judeţele Cluj şi Ialomiţa se evidenţiază în minus, cu mai puţin de 30% dintre sortimentele de pâine cu preţuri scăzute la tarabă.

    555×222 grota rece

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 POSADA 3