Pâinea, aliment de bază pentru milioane de români, ar putea deveni mai scumpă în perioada imediat următoare.
Producătorii din industria de panificație avertizează că majorările de preț sunt inevitabile, în contextul creșterii accelerate a costurilor de producție.
Potrivit reprezentanților din sector, prețul pâinii și al produselor de panificație ar putea crește cu până la 10% până la finalul lunii martie. Presiunea vine în principal din scumpirea energiei electrice și a carburanților, elemente esențiale în procesul de producție și distribuție, conform puterea.ro.
Producătorii susțin că nu mai pot absorbi aceste costuri și că sunt nevoiți să le transfere către consumatori. În prezent, cheltuielile cu energia reprezintă între 15% și 20% din costul total al produselor de panificație.
Se scumpește pâinea! Noile prețuri…
Industria funcționează deja la limită, iar orice nouă creștere a prețurilor la combustibili ar putea agrava situația. Reprezentanții sectorului atrag atenția că, dacă motorina va ajunge la 12–15 lei pe litru, scumpirile ar putea depăși estimările actuale.
În acest context, producătorii analizează impactul noilor costuri și spun că deciziile privind ajustarea prețurilor vor fi luate în foarte scurt timp.
Companiile din domeniu au început deja să contabilizeze pierderile generate de creșterea cheltuielilor. Potrivit acestora, o majorare a prețurilor devine tot mai probabilă în lipsa unor măsuri de sprijin.
Pentru a evita scumpiri și mai mari, industria de panificație solicită intervenția autorităților. Printre măsurile propuse se numără:
– reducerea accizei la combustibil
– scăderea TVA pentru carburanți
– acces la energie la prețuri mai mici
– scheme de sprijin pentru producători
Foto: wall-street.ro











