Donaris 930 x 122

    nokia_jucu_factory

    Sechestul de la Nokia – Jucu, în atenţia presei internaţionale

    Nokia pare să fi surpprins teribil Guvernul Boc atunci când a anunţat că în 2012 îşi închide facilităţile de producţie de la Jucu, Cluj. Acum, Fiscul a instituit sechestru pe halele construite de finlandezi la Jucu, ceea ce imediat a atras atenţia presei internaţionale. Mai ales că suma pe care Nokia ar datora-o este foarte mare…

    Într-un articol intitulat „But you can’t get the Romania out of Nokia”, jurnalistul Sharif Sakr trece în revistă problemele pe care Nokia le are cu statul român în prezent şi susţine că impresionanta datorie de 10 milioane de dolari ar fi legate de taxele vamale privind mutarea facilităţilor de la Nokia.

    „Un purtător de cuvânt de la Nokia a confirmat că firma are anumite probleme în România, dar că se face tot posibilul ca firma şi autorităţile române să ajungă la o soluţie „satisfăcătoare””, notează jurnalistul menţionat.

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a instituit vineri 11 noiembrie  sechestru pe activele Nokia de la Jucu, pentru datorii neplătite de 10 milioane de dolari. Ca urmare a unui control, s-a constatat că societatea are obligaţii neplătite de natura taxelor vamale în valoare de 10 milioane de dolari.

    Conform Codului de procedură fiscală, măsurile asiguratorii se instituie atunci când există pericolul înstrăinării bunurilor de către o societate datornică.

    Nokia a început producţia de telefoane mobile la Jucu în februarie 2008, investiţia în fabrică ridicându-se la 60 milioane euro.

    555×222 grota rece

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 POSADA 3