EcoMoto 930×122

dacia-sandero-uzina

Vânzări mai slabe pentru Dacia în Franţa

Înmatriculările de autovehicule Dacia în Franţa, principala piaţă a mărcii autohtone, au înregistrat o scădere de peste 30% în primul trimestru al acestui an, la aproape 19.500 de unităţi, potrivit statisticilor Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA). Mai mult, la nivelul lunii martie înmatriculările Dacia au înregistrat un declin de 56%, la puţin peste 5.600 de autovehicule.

În ceea ce priveşte piaţa spaniolă, înmatriculările Dacia au înregistrat o creştere de 13% în primul trimestru, la aproape 3.800 de autoturisme şi de 11% în martie, la 1.500 de unităţi.

Scăderea vânzărilor auto din Uniunea Europeană cu 8% în primele două luni, dar şi reducerea cererii pe piaţa franceză au determinat conducerea Automobile Dacia să oprească producţia la anumite secţii la uzina de la Mioveni timp de două zile, pe 30 martie şi 2 aprilie.

Oprirea producţiei la Dacia vine în contextul în care din vara anului 2010 constructorul nu a mai lansat niciun model nou care să fie produs la Mioveni.

Cel mai nou model Dacia, monovolumul Lodgy, care va fi lansat oficial pe piaţa locală în iunie, va fi produs exclusiv la noua uzină din Maroc, de la Tanger.

Dacă ar fi fost produs la Mioveni, uzina din România ar fi câştigat un plus de 90.000 de unităţi în acest an şi 170.000 anul viitor şi implicit la Dacia nu ar fi existat opriri de producţie, ci o creştere de capacitate.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90