930 x122 grota rece

    gunoi_masina

    Vasai mai asteapta pana pune mana pe gunoiul Argesului

    Pe data de 4 martie, a fost stabilit câştigătorul licitaţiei privind gestionarea deşeurilor solide din judeţul Argeş, acesta fiind Asocierea Girexim Universal S.A. – Eco Bihor S.R.L. şi Keviep Kft, având un punctaj de 88,23 puncte.

    Conform lui Dorian Toteanu, diretorul Serviciului de Achiziţii şi Licitaţii din CJ, ponderea cea mai amre a punctajului a avut-o oferta cea mai bună. Oferta câştigătoare a fost de un tarif de operare de 11,50 euro/tonă şi redevenţă de 102.000 euro începând cu anul 2011.

    La licitaţia privind stabilirea operatorului depozitului de deşeuri de la Albota, precum şi pentru operatorul şi colectorul gunoaielor din judeţ, în cadrul programului integrat derulat pe fonduri europene de managament al deşeurilor solide din judeţul Argeş au mai participat S.C. Vivani Salubritate SA, S.C. Iridex Group Import Export SRL, S.C. Remondis Kft, Asocierea Girexim Universal S.A. – Eco Bihor S.R.L. şi Keviep Kft şi Asociaţia Argeş Servicii pentru Mediu.

    Termenul limită de depunere a contestaţiilor este de 14 martie, însă deja a fost depusă o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor din partea firmei ECOREC S.A., referitor la documentaţia de atribuire. Autoritatea contractantă, în speţă CJ Argeş prin Servsal, are dreptul de a încheia contractul numai după comunicarea deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Dacă decizia CNSC va fi atacată cu plângere, contractul va fi încheiat după soluţionarea definitivă a plângerii de către Curtea de Apel. Nu este însă exclus ca şi alţi ofertanţi să mai depună contestaţii, având în vedere faptul că licitaţia este una „foarte grasă”.

    Eco moto 555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 POSADA 3