EcoMoto 930×122

VARUJAN_VOSGANIAN_IN_PITESTI

Vosganian: Arpechim ar putea fi repornit peste două luni. Salariile restante, plătite pe 15 aprilie.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunțat astăzi că pe 15 aprilie la Oltchim, combinat din care face parte și Divizia Petrochimică Arpechim Pitești, vor fi plătite salariile restante și câteva salarii compensatorii pentru angajații disponibilizați. Varujan Vosganian a adăugat că Oltchim are nevoie de 15.000.000 de euro pentru a lua materia primă de la poartă și pentru a o prelucra. Ministrul a precizat că în cazul în care se va reuși ca Oltchim să fie repornit și să funcționeze timp de două luni cu peste 50% din capacitate atunci vor fi repornite și câteva linii de la Arpechim.

„Combinatul este într-o formă bună. Instalaţiile sunt performante şi combinatul este competitiv. Chestiunea este că managementul a fost defectuos, s-a cumpărat prea scump, s-a vândut prea ieftin şi s-au acumulat datorii. Există potenţial de pornire. Am restabilit relaţia cu partenerii comerciali, există materie primă şi piaţă. Până când o să folosim Arpechim, avem nevoie de două luni de respiro. Problema este că ne mai trebuie 15 milioane de euro ca să luăm materia primă de la poarta fabricii şi să o prelucrăm. Pentru aceşti 15 milioane de euro, Comisia Europeană ezită să ne acorde ajutor de stat. Până acum nu avem o decizie finală, dar Comisia a avertizat că faptul că s-a luat energie electrică fără contraprestaţie financiară a fost deja o formă de ajutor de stat. Guvernul evită să folosească ajutorul de stat ilegal, iar băncile nu vor să se mai implice pentru că deja şi-au prins mâna în uşă până acum. Numai BCR are de luat 80 de milioane de euro.

Suntem în situaţia în care trebuie să găsim o soluţie nouă. În aceste zile căutăm formule de resurse interne, prin leasing, prin factoring. Până săptămâna viitoare încerc să găsesc o formulă care să scoată Oltchim din această situaţie, care este dramatică şi nedreaptă. Dacă două luni combinatul merge cu peste 50 la sută din capacitate, ceea ce s-ar face cu aceşti 15 milioane de euro, putem porni câteva linii şi de la Arpechim şi astfel să facem combinatul tentant pentru privatizare. Ar fi o experienţă cu totul interesantă şi ar arăta că am învăţat ceva în aceşti 20 de ani dacă vom reuşi să repornim Oltchim”, a declarat ministrul Economiei, invitat la Antena 3.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3