Donaris 930 x 122

    pitesti

    Zeci de miliarde „gaură”

    Primariile din Arges vor avea probleme tot mai mari din punct de vedere financiar chiar in an electoral – 2012, dar mai ales intr-un an in care criza pare sa se adanceasca in pofida cresterii economice anuntate de Guvern. Crestere economica atat de pregnanta, incat Executivul ia bani de la autoritatile locale pentru ca lui sa ii iasa cifrele pe plus!

    Aşa cum v-am informat recent, Guvernul a decis să mai lase autorităţile locale fără o parte din fondurile care li se cuveneau. Aşa se face că încă 5,5% din cota din TVA care revenea autorităţilor locale s-a decis să rămână la dispoziţia bugetului de stat, precum şi impozitele pe pensii.

    Conducerea Primăriei Piteşti susţine că măsura pune în pericol bugetele locale, lăsând o gaură de „câteva zeci de miliarde de lei vechi” în bugetul Piteştiului, de exemplu. Acest lucru ar putea să se resimtă la anul din punct de vedere al asigurării cofinanţării pentru proiectele aflate în fază de implementare şi care presupun atragerea de fonduri europene.

    Valoarea totală a acestor proiecte este de 38,8 milioane de euro (nerambursabilă), sumă la care se adaugă alte milioane de euro de la bugetul local care trebuie să asigure cofinanţarea.

    Din pacate, unele dintre ele sunt blocate la Sistemul Electronic National de Achizitii publice, acolo unde personalul este insuficient pentru a si verifica proiectele depuse din toata tara. Si uite asa atragerea fondurilor europene bate, la randu-i, pasul pe loc…

    555×222 grota rece

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    570 X 90 CAPRA 3