[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Argeș. Tânăra prefectă Ioana Făcăleață și întâlnirile „cu ușile închise” despre sănătatea din Argeș

Tânăra prefectă a județului Argeș, Ioana Făcăleață ( din partea PSD), a transmis în urmă cu puțin timp un mesaj pe Facebook în care anunță organizarea unei întâlniri de lucru cu managerii spitalelor din județ, directorii medicali, conducerea Direcției de Sănătate Publică și reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.

Ioana Făcăleață

Eurial 930 x 122 eurial
Posada Curtea de Arges 555×222

În mesajul publicat, prefecta spune că discuțiile au vizat problemele din sistemul medical și identificarea unor „soluții concrete”.

Printre subiectele abordate s-au numărat reducerea timpilor de așteptare pentru pacienți, o colaborare mai bună între spitale astfel încât oamenii să nu mai fie trimiși inutil de la o unitate medicală la alta, dar și diminuarea presiunii de pe UPU al Spitalului Județean Argeș.

Tot prefecta anunță că astfel de întâlniri vor avea loc lunar, urmând să fie analizate măsurile luate și rezultatele obținute. În discuție au mai fost aduse și probleme precum posturile blocate din sistem, comportamentul unor cadre medicale sau situația persoanelor neasigurate.

Argeș. Tânăra prefectă Ioana Făcăleață și întâlnirile „cu ușile închise” despre sănătatea din Argeș

Până aici, nimic de reproșat. Dimpotrivă. Orice discuție serioasă despre sistemul medical din Argeș este mai mult decât necesară.

Există însă o problemă care nu poate fi ignorată.

Această întâlnire, prezentată drept una importantă pentru sănătatea din județ, a fost anunțată public abia după ce s-a încheiat, printr-un mesaj pe Facebook. Fără presă. Fără întrebări. Fără posibilitatea ca jurnaliștii să afle direct de la participanți ce s-a discutat și ce soluții concrete există.

Cu alte cuvinte, presa află după, din câteva rânduri atent formulate, ce ar trebui să considere „informația oficială”.

IMM 930×122
Eurial 555 x222

Nu cred că acesta este modul corect de a trata presa locală, mai ales când vorbim despre un subiect atât de sensibil precum sistemul medical.

Iar lucrul acesta este cu atât mai surprinzător cu cât Ioana Făcăleață vine chiar din presă și ar trebui să știe foarte bine că rolul jurnaliștilor nu este doar să distribuie comunicate pe baza unui copy-paste elegant.

Dacă aceste întâlniri sunt într-adevăr importante pentru județ – și cel mai probabil sunt – atunci ele ar trebui să fie transparente. Presa putea fi anunțată din timp sau, cel puțin, invitată la final pentru câteva declarații și întrebări.

Pentru că, până la urmă, nu vorbim despre o ședință internă de partid, ci despre discuții care privesc direct sănătatea oamenilor din Argeș.

Tocmai de aceea, îi dau un sfat simplu tinerei prefecte:

Domnișoară prefect Ioana Făcăleață, dacă doriți ca aceste întâlniri să fie cunoscute și înțelese de public, nu le anunțați doar pe Facebook după ce s-au terminat. Anunțați-le înainte și lăsați presa să fie prezentă măcar pentru câteva minute.

Pentru că presa nu este doar un difuzor de comunicate, ci un partener necesar atunci când vorbim despre transparență publică. Iar acest lucru, sunt convins, îl știți foarte bine.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 grota rece

Argeș. Tânăra prefectă Ioana Făcăleață și întâlnirile „cu ușile închise” despre sănătatea din Argeș

570×90 MAIA
263×587.jpg La COCOS