Așa începe… Câți dintre voi, cei care citiți rândurile acestea, știți cum a început dictatura comunistă în România? Poate unora v-au povestit bunicii, alții probabil ați citit prin cărțile de istorie sau prin revistele de specialitate.

Nu e ca și cum ar fi venit Petru Groza și cu Ana Pauker, fosta comunistă pe care o omagia zilele trecute un muzeu din județul Vaslui, condus de un fost profesor de socialism științific, să spună Gata, băieți și fete, cu joaca de-a democrația, începe dictatura proletariatului!

Nu, totul s-a petrecut așa cum îi place celui care ar putea fi ultimul președinte al actualei Românii democrate să scrie: pas cu pas. Mai întâi au venit rușii și n-au mai plecat. După aia a fost pus guvern chipurile democrat. După aceea au început mici abuzuri, apoi din ce în ce mai mari, care au culminat cu furtul pe față al alegerilor din 1946.

Apoi au fost interzise toate partidele politice, în afară de comuniști, și-au început arestările și procesele. Și, la final, Regele Mihai a fost obligat să abdice, sub amenințarea că sute de studenți arestați vor fi executați. Așa a început cea mai neagră perioadă din istoria modernă a României, în care sute de mii de oameni au fost uciși pentru simpla vină că nu erau comuniști.

Firește că de data asta nu se va întâmpla așa, ne spunem unii dintre noi, că doar suntem în UE și în NATO. Ce dacă avem la putere un partid care nu pare să aibă vreo jenă în a conduce din ce în ce mai autoritar țara, după cum s-a văzut pe 10 august anul trecut? Ce dacă presa independentă devine pe zi ce trece mai puțină și mai săracă?

Ce dacă justiția din România este supusă, pe zi ce trece, la presiuni crescânde pentru a se preda partidului? Atât timp cât asta nu ne afectează la salariu sau la pensie, de ce ne-ar păsa? Noi ne bucurăm că avem mai mulți bani în cont sau în buzunar, chiar dacă prețurile, urmând legi care nu cer voie partidului pentru a exista, cresc și ele.

Iată, însă, că tocmai s-a întâmplat o premieră post decembristă care ar trebui să ne dea foarte serios de gândit. O alianță electorală, creditată cu șansa a treia în alegerile europarlamentare din mai, a fost invalidată de către o instituție a statului, Biroul Electoral Central, care îi interzice astfel să se prezinte în fața electoratului. Este un abuz, spun cei în cauză. Sunteți voi nepregătiți de alegeri, spune partidul de guvernământ.

Avem alte opțiuni, veți spune, dacă respectiva alianță sau partidele care o compun nu participă la vot. Dar ce veți spune dacă situația se repetă? Dacă și altor partide li se va găsi nod în papură? Dacă veți ajunge, ca în Rusia sau Turcia, să aveți un singur partid care să câștige alegerile? Și tot ceea ce se întâmplă în cele două țări după care suspină destui români, mai mult sau mai puțin sus-puși în ierarhia statului. Pentru că, dacă vă amintiți, așa a început și în Rusia lui Putin.

După niște mitinguri serioase, partidele de opoziție au început să aibă probleme. Liderii lor au început să dispară, unii chiar de tot. La fel și ziariștii incomozi. Și alții asemenea lor. La fel și în Turcia, după așa-zisul puci. Sute de mii de turci, din armată, presă, justiție și chiar învățământ, sunt în închisoare. Și la turci, și la ruși, totul a început cu mici abuzuri ale partidului de guvernământ, decis să rămână cu orice preț la putere.

Firește, suntem la momentul la care acest scenariu este încă greu de crezut. Dar nu e imposibil. De aceea zic că n-ar fi rău, dacă ne place să trăim într-o țară liberă și democrată, să fim un pic mai atenți la ce se întâmplă. Să facem cu toții politică. Să ne informăm și să-i informăm și pe alții. Să luăm atitudine.

Și poate așa nu vom avea soarta bunicilor noștri, care s-au trezit peste noapte cu comuniștii la putere, de n-au mai putut scăpa zeci de ani. Pentru că, și aici sunt optimist, cred că asemenea derapaje spre autoritarism în România încă mai pot fi oprite.

• Distribuie:
• Distribuie
•