Eurial 930 x 122

masuri coronavirus

MIROASE A LACĂT RUGINIT PE POARTĂ DE ŞCOALĂ

Nu a trecut nici măcar o lună de zile de la debutul noului an şcolar, vreme în care părinţii şi copiii au fost plimbaţi din online la clase, de la clase înapoi în online prin o mulţime de aplicaţii şi platforme care mai de care mai ineficiente. În scurt timp ne vom lămuri încotro ne îndreptăm şi ar fi bine să se întâmple aşa, măcar să ştim o treabă. Ori la şcoală, ori acasă! Incertitudinea asta şi măsurile luate în stil heirupistic, judecând după frecvenţa strănuturilor şi indigestiilor pe metru pătrat nu ne ajută deloc.

Citiți și: Lista de alimente interzise în școli actualizată!

Măsurile stabilite de autorităţi au fragilitatea unui fir de aţă. Dacă un elev este depistat pozitiv, clasa respectivă se mută online. Dacă apar trei-patru cazuri, se suspendă toate cursurile la clase.

Păi, în contextul în care ne aflăm pe o pantă pe care urcăm cu siguranţa unei locomotive electrice care trage vagoane de carton, deznodământul nu poate fi decât acela că, în curând, o să se renunţe la scenariul „verde”, ba chiar şi la cel hibrid. Copiii or să înveţe carte acasă, iar părinţii vor lucra, de asemenea, de acasă. Acolo unde se poate.

Citiți și: Veste de ultimă oră pentru toți elevii din România. Decizie neașteptată

Rămân fabricile şi unităţile comerciale vitale pentru economie, acolo unde se vor face compromisuri până când coarda se va întinde la maximum.

Este puţin probabil să retrăim un „lockdown” total ca în primăvară, dar învăţământul este mai fragil ca niciodată. Simt deja un miros de lacăt ruginit pe poarta de la şcoală. Sper să nu ajungem şi cu lacăt pe ţară.

Kaia 555×222
570 X 90 CAPRA 3