930 x122 grota rece

guvern

EXCLUSIV! AFLĂ CÂND VA FI SCHIMBAT PREFECTUL SOARE DIN FUNCŢIE!

Zilele lui Cristian Soare la conducerea Prefecturii Argeș sunt numărate, susţin surse din PNL, partid care l-a sprijinit pe Soare în urmă cu aproape doi ani pentru preluarea postului.

Citiți și: Președintele României a desemnat primul-ministru! Vom avea Guvern, țara se stabilizează!

Conform surselor citate, Cristian Soare ar urma să fie schimbat din funcţie miercuri, 5 martie, în ședința noului Guvern USD-UDMR. Prefectul ar urma să fie înlocuit în ciuda asigurărilor pe care le dau PSD-iștii cum că vor fi păstraţi în funcţii oamenii care îşi fac treaba, inclusiv cei de la PNL, insistându-se chiar pentru revenirea liberalilor la guvernare (posibil, doar de faţadă). Ca variante de înlocuire a lui Soare în funcţia de prefect sunt vehiculate numele fostului lider al PRM Argeş, Ion Mînzână, în prezent vicepreşedinte al PSD Argeș, cel al şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă, Mihai Oprescu (PSD), cel al fostului prefect Marcel Proca (PSD) și al președintelui PC Argeș, consilierul județean Ion Cornel Lazăr.

Soare ar urma să revină pe o funcţie de conducere în Inspectoratul Teritorial de Muncă. De altfel, acesta este și motivul pentru care Cristian Soare nu a demisionat, așteptând schimbarea din funcție: având statut de înalt funcționar public, demisia l-ar fi pus în imposibilitatea de a reveni la ITM Argeș, ca șef al Serviciului Control Securitate și Sănătate în Muncă.

Citiți și: Bătălia pentru Guvern: Cele trei posibile scenarii dezvăluite!

555×222 grota rece
New Profesional Consult 570×90