930×122 CAPRA 5

fabrica lui mos craciun

FABRICA LUI MOŞ CRĂCIUN A TRIMIS VIZIERE POLIȚIEI LOCALE

Fabrica de Jucării a lui Moş Crăciun din Bradu – Argeş a devenit atelier de producţie a vizierelor atât de necesare medicilor, asistenţilor medicali şi echipajelor SMURD sau de poliție.

Citiți și: FABRICA LUI MOȘ CRĂCIUN PRODUCE ECHIPAMENTE DE PROTECȚIE PENTRU MEDICI

Acest lucru este posibil datorită câtorva voluntari inimoşi care se strâng la Fabrica de Jucării din comuna Bradu, unde muncesc de dimineaţă până seara pentru a crea, bucată cu bucată, aceste măşti transparente de protecţie, care par desprinse din filmele SF.

50 de astfel de echipamente au ajuns recent, prin Fundația FECED Leul Albastru, la Poliția Locală Pitești.

„Poliția Locală mulțumește fundației pentru gestul facut, ținând cont de importanța acestor articole de protecție, dat fiind faptul că tot timpul suntem expuși zilnic, fiind în linia întâi, 24 de ore din 24”, declară pentru publicația noastră Bogdan Aristănțoiu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești.

„Foarte dedicaţi obiectivului pe care şi l-au propus, acela de a produce un număr cât mai mare de viziere de protecţie, aceşti voluntari au reuşit să producă, în doar 6 zile, 1.500 de viziere, care au fost distribuite gratuit către Spitalul Judeţean Argeş – Centrul de Dializă, Spitalul de Boli Infecţioase pentru copii şi adulţi „Nicolae Bălcescu”, Spitalul Militar de Urgenţă „Ion Jianu” Pitești – Unitatea de Primiri Urgenţe, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Bradu, Spitalul de Urgenţă Mioveni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş și Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina – Unitatea de Primiri Urgenţe”, precizează FECED Leul Albastru, coordonatorul acestui proiect la nivelul judeţului Argeş.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90