- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 19-11-2018, ora 14:36
- Știri
FEMEIA DIN ARGEȘ CU ARSURI GRAVE, MOMENTE CRITICE
Femeia din Argeș cu arsuri grave, momente critice. După cum v-am anunţat, o femeie de 68 de ani din comuna argeşeană Ţiţeşti care a suferit arsuri grave în urma unui accident a fost transferată cu un elicopter SMURD de la Piteşti la Spitalul Judeţean din Timişoara (detalii AICI).
Citiți și: Pitești. Alertă gravă în Nord: Fum gros, persoane în pericol!Femeia a fost internată în Secţia de Chirurgie Plastică, fiind supusă ieri de urgență unei intervenţii chirurgicale cu scopul de a fi înlăturat ţesutul de piele afectat. Azi dimineață, ea a mai fost operată încă o dată, informează Mediafax.
,,Pacienta este în stare critică, este stabilă. A fost operată în urmă cu aproximativ 12 ore. În prima etapă s-au excizat cam 15% din leziunile de arsură la nivelul coapsei stângi şi toracelui. Astăzi s-a reintervenit în vederea completării exciziei pentru coapsa stângă şi a ţesutului necrotic şi s-a aplicat un tratament de vaccum.
Citiți și: Strigăt de disperare al elevilor! ”Viața ne este pusă în pericol!”În zilele următoare vom reinterveni să completăm excizia la nivelul coapsei drepte şi, dacă starea pacientei pe viitor o va permite, să acoperim defectele şi cu grefe de piele. Pacienta este conştientă în continuare”, informează medicul Taskov Panche de la Spitalul Județean din Timișoara, potrivit Mediafax.
Medicul precizează că pacienta din județul Argeș are arsuri pe aproximativ 35% din suprafaţa corpului (mai mult decât estimaseră medicii argeșeni), dintre care 20% sunt de gradul III, iar restul, de gradul II B. Femeia este internată singură într-un salon al compartimentului de arşi din cadrul Secţiei de Chirurgie Plastică.
Conform Mediafax, inițial s-a încercat transferul femeii la Bucureşti, dar nu au fost găsite locuri. În final, s-a găsit un loc la Spitalul Judeţean din Timişoara. (Foto: descriptiv)