Update ora 12:41, ISU Argeș transmite: „În urma evenimentului a rezultat o victimă, bărbat, cu vârstă de aproximativ 73, care a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul era lichidat.”
Știrea inițială, ora 12:40
În urmă cu puțin timp, pompierii argeșeni au fost sesizați să intervină în cazul unui incendiu izbucnit pe raza municipiului Curtea de Argeș, strada Cuza Vodă.
Potrivit primelor informații, flăcările au cuprins un apartament de la etajul 2 al unui bloc.
O persoană a suferit arsuri.
La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, alături de un echipaj SAJ.
Foto descriptiv










