HerasMed (930 x 122 px)

colegiul i c brătianu

Interviu istoric: „Fenomenul” de la ,,Brătianu” ajuns profesor la Princeton – Geniul care știa lumea de la 4 ani

Interviu istoric: „Fenomenul” de la ,,Brătianu” ajuns profesor la Princeton – Geniul care știa lumea de la 4 ani

Citiți și: Geniul din „Brătianu”: Profesor la emerita Universitate mondială

Oamenii înzestrați se pot naște oriunde în această lume, iar drumul vieții îi poate duce în locuri la care nu îndrăznesc să viseze.

ePitești.ro vă poartă astăzi într-o călătorie peste hotare, un drum inițiatic care începe în Pitești, la Colegiul ,,Ion C. Brătianu” și străbate planeta, având ecou la celălalt capăt al lumii.

Citiți și: Pușcărie pentru profesorul de la ,,Brătianu”! Daune de 1 leu pentru o elevă

Vom face o introspecție în momente din viața unui geniu și vom prezenta, cronologic, etape care au dus la formarea unei personalități recunoscute la nivel mondial.

Silviu Pufu se bucură de o carieră impresionantă în Statele Unite ale Americii, devenind un nume sonor în domeniul fizicii teoretice pe tot mapamondul.

Sursă foto: Silviu Pufu

Absolvent al Colegiului Național ,,I.C. Brătianu” din Pitești în 2003 și fost olimpic internațional la fizică, piteșteanul este, în prezent, profesor, tot de fizică, la prestigioasa Universitate Princeton din State.

Silviu Pufu a impresionat și eminenți din țara sa natală, unde a obținut, în anii de liceu, rezultate excepționale la Olimpiada Internațională de Fizică, câștigând trei medalii importante: bronz în 2001, argint în 2002 și aur în 2003.

Sursă foto: agerpres.ro

Aceste reușite i-au deschis calea către o educație universitară de top, absolvind, în 2007, Universitatea Princeton cu o diplomă în fizică și obținând în 2011 doctoratul, tot la Princeton.

Domeniile sale de cercetare sunt pe teme care combină fizica cuantică, gravitația, și teoria string-urilor.

Mai multe amănunte despre domeniile sale de cercetare și reușitele academice puteți re (citi) în materialul realizat de ePitești.ro, AICI: Geniul din „Brătianu”: Profesor la emerita Universitate mondială

profesor la Princeton

De-a lungul vremii, mai mulți jurnaliști din România au încercat să obțină un interviu cu Silviu, însă acesta, fiind un tip foarte modest, dar și ocupat, a preferat să nu dea curs invitațiilor, ne mărturisește familia lui.

Contactat de un reporter ePitești.ro, Silviu Pufu a acceptat să ofere, în exclusivitate, primul interviu acordat unei publicații online din România.

De ce America, de ce Princeton? Cine ți-a insuflat aceste opțiuni?

,,Am ajuns la Princeton, în Statele Unite, pentru că aici m-a adus viața.

Sursă foto: Facebook

Practic, până acum, am ales să fiu la Princeton de trei ori: prima dată pentru facultate, a doua oară pentru doctorat și a treia oară pentru slujba actuală de profesor.

Cea mai importantă cred că a fost prima alegere a Princeton-ului.

În copilărie și la școală, mulți dintre adulții din jurul meu vorbeau cu admirație despre studiile în străinătate, și asta probabil m-a făcut să caut această oportunitate și eu.

Când eram în România, la liceu, și participam la olimpiade, am văzut că mulți dintre participanții de succes, mai ales cei de la olimpiada internațională, urmau să plece în străinătate pentru facultate.

Așa am auzit și de Princeton și de alte universități din America.

Am aplicat și eu la câteva universități, însă majoritatea universităților la care am aplicat nu m-au primit.

Am fost acceptat doar la o universitate, Princeton, care s-a întâmplat să fie și universitatea mea preferată din lista celor la care am aplicat.

Așa că acolo m-am dus.

Mi-a plăcut foarte mult universitatea și a rămas în mintea mea ca un loc special.

Asta m-a făcut să rămân la Princeton pentru doctorat, iar mai târziu am fost foarte fericit că am avut oportunitatea de a mă întoarce la Princeton ca profesor.”

,,Nu primea niciun ban pentru asta (…). Pentru mine, acesta a fost un lucru extraordinar.”

Când și unde a început drumul tău de geniu? Povestește-ne puțin cum și-au dat seama cei din jurul tău ești un copil special.

Interviu istoric: „Fenomenul” de la ,,Brătianu” ajuns profesor la Princeton – Geniul care știa lumea de la 4 ani

,,Drumul meu a început pe 9 martie 1984, în Pitești, dar nu am crezut niciodată că sunt un <<geniu>>.

Cred că mai important este faptul că, la școala generală și la liceu, în România, am fost încurajat să particip la olimpiade la diverse materii.

Profesorii de fizică, în special, Elisabeta Cristea la școala generală (n.r. Școala Generală nr. 14 <<Alexandru Davila>>) și Ion Pricolici la liceu, (n.r. <<Brătianu>>), m-au ajutat foarte mult prin ședințe speciale în care făceam exerciții și învățam mult mai mult decât se preda în clasă.

Probabil că ei au văzut un potențial pe care eu nu-l vedeam.

În liceu, îmi amintesc că era o perioadă de timp în care mergeam la domnul Pricolici acasă o dată la câteva zile, ca să lucrăm împreună la probleme de fizică.

Nu primea niciun ban pentru asta, făcea totul doar din dragoste pentru fizică și pentru predat.

Pentru mine, acesta a fost un lucru extraordinar.

Mama ar putea povesti despre cum memoram diverse lucruri, dar, sincer, orice părinte crede că are copii geniali și găsește moduri în care să justifice asta.

E adevărat că aveam o memorie foarte bună în copilărie, dar, din păcate, memoria bună nu mai e de mult, și nu e clar că aceasta a influențat vreun pic traiectoria mea.”

Capsella bursa-pastoris

Pentru a ne contura o idee mai clară despre unicitatea lui Silviu, ePitești a stat de vorbă și cu mama lui Silviu Pufu, Luciana Mărgăritescu, fost profesor de matematică.

Iată ce ne declară aceasta, în exclusivitate:

Sursă foto: Arhiva familiei

„Mi-am dat seama că e un copil diferit încă de când era mic.

De la zece luni și jumătate a pornit în picioare. Tot de la zece luni și jumătate a început și să vorbească, iar la un an și patru luni vorbea deja cursiv, lega propozițiile.”

Un moment impresionant pentru mama lui a fost când, la vârsta de un an și patru luni, Silviu știa deja că denumirea științifică a plantei traista-ciobanului este Capsella bursa-pastoris.

„Mă plimbam cu el, mi-a arătat o floricică și m-a întrebat: «Ce floricică e asta?».

Nu am știut să-i răspund, iar el mi-a spus, stâlcit, e adevărat: «Capsella bursa-pastoris, adică traista-ciobanului».

Bunica lui i-a spus, când se plimbau prin spatele blocului. Mama mea (n.r. bunica maternă a lui Silviu) era inginer agronom și știa denumiri de flori.”, ne povestește doamna Luciana.

La vârsta de patru-cinci ani, când era la grădiniță, în grupa mare, Silviu a reușit să învețe singur țările și capitalele țărilor din Europa.

Deja știa să citească cursiv de la vârsta de doar patru ani.

„Avea, în camera lui, pe perete, o hartă a Europei, cu țările.

Stând acolo, la el în cameră, s-a tot uitat pe hartă și a învățat toate țările din Europa, cu capitalele și statele care se învecinează. (…)

Mă întreba: «Cum vrei să ți le spun? Din Nord spre Sud, trecând prin Est sau trecând prin Vest?».

Adică știa să le spună în ordine, în toate sensurile.”, ne relatează mama lui Silviu.

Când era la școala generală, în clasa a IV-a, ambiționat de o emisiune televizată, Silviu a învățat întreg poemul de 98 de strofe „Luceafărul”, de Mihai Eminescu.

„Recitatul (n.r. întregului poem) dura între zece minute și un sfert de oră. (…)

Încă din școala generală (n.r. Școala nr. 14), Silviu învăța foarte bine.

Știa foarte multe și s-a calificat la numeroase olimpiade naționale, precum cele de matematică, chimie, informatică și fizică.

Pe el l-a descoperit diriginta lui, Cristea Elisabeta, profesoară de fizică.

Tot ea l-a încurajat și l-a dus la prima olimpiadă națională de fizică, în clasa a VII-a.

De atunci, timp de șase ani consecutiv, Silviu a obținut premiul I la Olimpiadele Naționale de Fizică.”

,,Când am ajuns la Princeton a fost un șoc total!”

Ți-a fost greu…? 

,,Am plecat în America fără să știu deloc ce mă așteaptă.

Când am ajuns la Princeton, a fost un șoc total care a ținut vreo săptămână sau două, până când a început școala propriu-zis.

Sursă foto: Wikipedia

Țin minte că, într-una din primele zile la Princeton, eu și o prietenă, tot din România, ne-am dus în camera unui student român care era în anul doi, amândoi aproape plângând, pentru că fusese o zi plină de activități noi care ni se păreau neplăcute și neașteptate.

Dar ce a fost greu a trecut foarte repede, iar în locul greutăților s-au deschis multe oportunități.

Un lucru mai important este că, atunci când am ajuns în America, nu prea vorbeam limba engleză foarte bine.

Țin minte că, la început, învățam multe cuvinte noi în fiecare zi, timp de vreo doi ani.

În Statele Unite sunt mulți oameni din alte țări care sunt aici temporar sau definitiv.

Acest lucru face integrarea puțin mai ușoară.

Mulți oameni cu care am interacționat eu sunt foarte toleranți față de imigranți.”

Dă-ne câteva ,,checkpoint-uri” ale studenției. Episoade importante, care ți-au rămas întipărite în memorie, de atunci

,,La Princeton, la facultate, se pune mai mult accent pe cercetare decât la alte universități.

Toți studenții trebuie să facă două proiecte de cercetare în anul trei, unul pe semestru, iar în anul patru trebuie să facă un proiect de cercetare mai lung, care ține tot anul.

Din punct de vedere academic, cred că cel mai important episod a fost primul proiect de cercetare pe care l-am făcut în anul trei.

Am ales profesorul îndrumător (Steve Gubser) cam la întâmplare, dar așa am ajuns să lucrez în domeniul în care lucrez acum.

Aș putea spune că atunci a fost una dintre alegerile cele mai importante care au influențat cursul vieții mele.

Am continuat să lucrez cu același profesor și în vara de după anul trei, și la proiectul de cercetare din anul patru, și la doctorat.

Sursă foto: Silviu Pufu

A fost probabil una dintre cele mai incredibile oportunități pe care le-am avut până acum.

Din punct de vedere ne-academic, în facultate mi-am făcut unii dintre cei mai apropiați prieteni pe care îi am și azi.

Îmi amintesc foarte clar cum i-am cunoscut pe fiecare.

Acum sunt toți împrăștiați prin diverse colțuri ale lumii, pe trei continente, dar ne întâlnim și vorbim de câte ori avem ocazia.”

Ce anume te-a pus pe ,,podium-ul” uneia dintre cele mai prestigioase universități din lume?

,,Ca să ajung profesor universitar în fizică, a trebuit mai întâi să obțin doctoratul în fizică (n.r. la Princeton).

Sursă foto: Arhiva familiei

După aceea, am avut o slujbă de cercetător la MIT (Massachusetts Institute of Technology), unde am beneficiat de o bursă cunoscută în domeniul fizicii cu numele de Pappalardo.

Slujba de la MIT era pentru trei ani, dar am stat acolo doar doi, pentru că, între timp, a apărut oportunitatea să mă întorc la Princeton ca profesor.

Inițial, când m-am întors la Princeton, am fost profesor asistent.

După șase ani, am trecut printr-un proces de evaluare, unde, printre altele, universitatea a cerut multe scrisori de evaluare despre mine de la cercetători cunoscuți din domeniul meu din toată lumea.

Sursă foto: captură YouTube.com

Scrisorile sunt secrete, presupun că au fost vreo 15.

În urma acestui proces de evaluare, am fost promovat la profesor asociat în iulie 2020, iar vara trecută, în iulie 2024, am fost promovat la profesor plin.

Experiența în cercetare e importantă pentru slujba de profesor.

Sursă foto: Arhiva familiei

Activitatea de profesor la Princeton are mai multe părți. O parte este predatul cursurilor.

O altă parte a activității de profesor este cercetarea.

Lucrez la diverse subiecte de cercetare (pe teme din fizica cuantică și gravitație) cu studenți la doctorat și cu alți colaboratori.

Sunt mândru că am acum doi colegi cărora le-am fost îndrumător la doctorat și care sunt și ei profesori la universități de vârf, unul în America și unul în Anglia.

Sursă foto: Silviu Pufu

Pot să adaug că slujba de profesor este deosebită.

Zi de zi interacționez cu colegi, cercetători și studenți printre care se află unii dintre cei mai inteligenți oameni pe care i-am cunoscut vreodată.”

,,Brătianu” – un ,,Princeton” al Piteștiului

Este ,,Brătianu” un loc al nostalgiei? De ce?

,,Toate locurile din trecut unde am petrecut mult timp sunt locuri ale nostalgiei, deci și Brătianu.

Îmi amintesc cu mult drag de colegi și de profesori.

Nu știu cum e Brătianu acum, dar acum douăzeci și ceva de ani era un liceu de excepție.

Sper că mai este și acum.

Cu timpul, am început să apreciez mai mult sistemul de învățământ din România.

Faptul că există standarde naționale foarte ridicate, că se învață multe materii, câte puține ore pe săptămână fiecare, că sunt încurajate participările la olimpiade, etc.

Studenții pe care îi avem la Princeton din România au, de obicei, o pregătire deosebită la științele exacte.

Și pentru că viața te-a dus de la ,,Brătianu”, la una dintre cele mai prestigioase universități din lume… Crezi că acest colegiu este un fel de ,,Princeton” al Piteștiului?

Nu știu dacă Brătianu e un Princeton al Piteștiului, dar există o asemănare între Princeton, ca localitate, și Pitești.

Când eram la facultate, de multe ori mi s-a întâmplat să vorbesc cu ai mei și să vreau să le spun că tocmai fusesem până la New York, dar, în loc de New York, spuneam din greșeală că fusesem până la București.

În mintea mea, mersul de la Princeton la New York era ca de la Pitești la București.”

Știu că ai trecut recent pe aici. Un gând referitor la România pe care ai lăsat-o la plecare față de cea pe care ai găsit-o azi.

,,România de astăzi mi se pare substanțial îmbunătățită față de cum era acum 21 de ani.

Mi se pare că România evoluează destul de rapid spre nivelul țărilor din Europa de Vest.

Țin minte că, chiar și acum 5 ani, se găseau în magazine produse echivalente cu cele pe care le găsim în Statele Unite, dar de la alte firme.

Acum se găsesc și produse de la aceleași firme. Autostrăzile se îmbunătățesc.

Se găsesc aceleași filme și aceeași muzică ca în Statele Unite, ceea ce nu era adevărat acum 21 de ani.

Mi se pare că sunt îmbunătățiri mari.”

,,Dacă este vreun elev care citește articolul, acesta e mesajul”:

Pentru mulți tineri din România, ,,visul american” este un ideal. Tu, însă, ai reușit să-l trăiești, corect? Ce îi îndemni, ce mesaj ai pentru ei?

,,Visul american e un concept destul de vag.

Are multe definiții, probabil cea mai generală fiind că, în America, oamenii au oportunități prin care, cu multă muncă, pot să-și atingă potențialul maxim și să depășească ceea ce au reușit părinții lor.

Nu știu dacă pot să spun că l-am trăit în totalitate, dar probabil sunt aspecte ale visului american pe care le trăiesc.

Am avut, într-adevăr, multe oportunități pe care nu știu dacă le-aș fi avut în alte țări.

Dacă este vreun elev de liceu care citește articolul acesta și care se gândește la studii în America, mesajul pe care îl am este de încurajare.

Se poate să fie mai ușor decât se crede să ajungă la studii în America.

Multe universități americane folosesc același formular de aplicație și, la multe dintre ele, testele SAT nu mai sunt obligatorii acum.

Un avantaj al sistemului universitar american este că nu trebuie să decizi de la început ce specializare vrei să ai, adică la ce facultate vrei să mergi.

De exemplu, la Princeton, studenții aleg la sfârșitul anului doi în ce domeniu se specializează.

Este o flexibilitate mai mare decât în România.”, conchide Silviu, pentru ePitești.ro.

Povestea lui Silviu Pufu este dovada vie că talentul, ambiția și susținerea profesorilor și familiei pot deschide uși către un viitor strălucit.

De la Pitești, la Colegiul Național „I.C. Brătianu”, până la catedra uneia dintre cele mai prestigioase universități din lume, Princeton, drumul său este inspirație pură pentru tinerii care visează la un parcurs internațional.

Silviu ne reamintește că, indiferent de punctul de plecare, curajul de a visa și munca susținută pot transforma imposibilul în posibil.

Interviu istoric: „Fenomenul” de la ,,Brătianu” ajuns profesor la Princeton – Geniul care știa lumea de la 4 ani

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90