- Publicat de: admin
- 10-01-2014, ora 9:33
- Interviu
O ȘTIȚI DIN TELENOVELA „ÎNGERI PIERDUȚI”! INTERVIU CU MĂDĂLINA ANEA DESPRE ACTORIE ȘI DRAGOSTE!
Proaspăt absolventă a UNATC București, frumoasă, talentată și ambițioasă, a muncit din greu pentru a ajunge, la doar 26 de ani, unde este acum. A început cu reclame, a apărut și într-un videoclip al lui Ellie White, iar în prezent este actriță.
Pe suceveanca Mădălina Anea o știți din telenovela de succes „Îngeri pierduți”, de pe Acasă TV, telenovelă în care joacă alături de iubitul ei, Paul Diaconescu, și el absolvent de UNATC, un tânăr de 24 de ani născut în Dâmbovița. De altfel, relația dintre cei doi a început chiar în timpul filmărilor pentru „Îngeri pierduți”. Tot alături de el joacă și în comedia”Mamaia”, în care protagonistă este îndrăgita Stela Popescu.
Într-un interviu pentru ePitești, Mădălina Anea vorbește despre relația ei cu Paul Diaconescu și despre proiectele pe care le are.
Cum decurge relația ta cu Paul Diaconescu?
–Suntem îndrăgostiți și prieteni buni. Ne completăm unul pe celălalt, avem multe lucruri în comun și suntem fericiți împreună.
Care crezi că sunt cele mai importante lucruri care țin doi oameni împreună?
–Dragostea, respectul, atracția dintre ei și prietenia lor… Sunt lucruri esențiale, care ar trebui să existe în orice relație. Fără ele nu se poate ajunge prea departe! De asemenea, și încrederea dintre cei doi are un rol important.
Tu și Paul mai aveți proiecte comune?
–Da, momentan repetăm împreună la două proiecte de teatru. Am muncit mult și muncesc în continuare pentru a face teatru și film artistic. Mă bucur că am avut ocazia să joc și într-o telenovelă, dar nu mă reprezintă acest gen. Însă vom spune mai multe când vor fi gata. Vor fi niște piese extraordinare, care vor surprinde plăcut publicul!
Ce tip de rol crezi că ți se potrivește cel mai bine?
–Aș vrea să mi se potrivească orice tip de rol! Îmi doresc mult să joc personaje cât mai variate.
Cum este viața ta acum?
–Acum este destul de liniștită! Îmi doresc să fac mult teatru și film.
(Foto: Facebook Mădălina Anea Official)