263×587-2 Grota Rece

Anchetă la o clinică după ce un pacient a murit

Anchetă la o clinică după ce un pacient a murit

Anchetă la o clinică după ce un pacient a murit

Un bărbat de 72 de ani, internat într-un centru privat de recuperare și îngrijiri medicale de lungă durată din Ploiești, a murit după ce a ajuns la spital în stare gravă.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222  MAIA

Familia susține că reprezentanții centrului au anunțat-o că pacientului i-a scăzut saturația de oxigen în timp ce era hrănit și că a fost solicitată ambulanța.

La sosirea echipajului medical, bărbatul era inconștient, afazic și prezenta deficit motor pe partea stângă. Inițial, a fost suspectat un accident vascular cerebral.

Medicii au descoperit leziuni la cap

Investigațiile efectuate la Spitalul Județean Ploiești au indicat însă existența unor leziuni traumatice la nivelul capului și creierului. Pacientul a fost transferat ulterior la Spitalul Elias din București pentru evaluare neurochirurgicală.

Pe 8 septembrie, la 11 zile de la internare, bărbatul a murit.

Certificatul medical constatator al decesului, emis de Institutul Național de Medicină Legală, indică drept cauze fractura craniană, hemoragia subarahnoidiană și traumatismul cranio-cerebral.

Poliția anchetează cazul

Medicii Spitalului Județean au sesizat poliția după identificarea leziunilor traumatice.

Cercetările sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, într-un dosar penal pentru ucidere din culpă. Reprezentanții clinicii spun că pun la dispoziția autorităților toate informațiile solicitate și subliniază că ancheta este în desfășurare.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222  MAIA

Sursa: m.digi24

Foto: descriptiv

Anchetă la o clinică după ce un pacient a murit

fngcimm BANNER 570×90
263 X 587 CUMPANA 1