263×587 MAIA

Avocat din Pitești, condamnat la închisoare

Avocat din Pitești, condamnat la închisoare

Avocatul Anton Alin a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar de trafic de influență instrumentat de DNA Pitești, conform Politikia.ro.

Hotărârea a fost pronunțată vineri, 15 mai 2026, însă nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

930×122 https://hevy.ro/
https://hevy.ro/ 555x222px

Potrivit deciziei instanței, pedeapsa va fi executată sub supraveghere, pe o perioadă de doi ani, timp în care avocatul va fi monitorizat de Serviciul de Probațiune Argeș și va trebui să respecte mai multe obligații impuse de judecători.

Printre măsurile stabilite se numără participarea la un program de reintegrare socială, precum și obligația de a anunța schimbarea locuinței, a locului de muncă sau a surselor de venit.

De asemenea, instanța a dispus ca Anton Alin să efectueze 90 de zile de muncă în folosul comunității, activitate ce urmează să fie desfășurată fie în cadrul Primăriei Pitești, fie la Inspectoratul Școlar Județean Argeș.

Pe lângă pedeapsa principală, judecătorii au decis și interzicerea unor drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în funcții publice și de a exercita autoritatea de stat pentru o perioadă de doi ani.

Totodată, instanța a dispus confiscarea sumei de 10.000 de euro, bani aflați sub sechestru la ANABI, însă a respins solicitarea procurorilor DNA privind confiscarea extinsă a unei vile.

Din pedeapsă va fi dedusă perioada de o zi reprezentând reținerea din 17 ianuarie 2024, iar inculpatul a fost obligat să achite 15.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

IMM 930×122
555×222 grota rece

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.

Avocat din Pitești, condamnat la închisoare

Foto articol: Facebook/Politikia.ro

Sursă: Politikia.ro

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587.jpg La COCOS