Poliția Locală Pitești a aplicat, în luna februarie 2026, peste 500 de sancțiuni contravenționale în cadrul acțiunilor desfășurate pentru menținerea siguranței rutiere și fluidizarea traficului în municipiu.
Potrivit instituției, polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și al Serviciului Implementare, Organizarea Circulației și Vehicule Abandonate au desfășurat pe parcursul întregii luni verificări și acțiuni punctuale pentru combaterea opririlor și staționărilor neregulamentare, respectarea regulilor privind parcările și prevenirea blocajelor rutiere, în special în zonele aglomerate.
O atenție deosebită a fost acordată locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități și parcărilor de reședință, dar și zonelor din apropierea unităților de învățământ.
Aici, polițiștii locali au acționat zilnic pentru a preveni aglomerația și pentru a crește gradul de siguranță al elevilor, în cadrul planului național dedicat siguranței în școli.
Amenzi de aproape 150.000 de lei
În total, au fost aplicate 508 sancțiuni contravenționale, în valoare de 148.450 de lei. Cele mai multe amenzi — 333 — au fost date pentru încălcarea regulilor de circulație prevăzute de legislația rutieră.
Alte 23 de sancțiuni au vizat ocuparea nelegală a locurilor de parcare rezervate persoanelor cu dizabilități, 13 au fost aplicate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, iar 139 pentru nerespectarea hotărârilor Consiliului Local privind regimul parcărilor și utilizarea domeniului public.
Principalele abateri constatate au fost oprirea și staționarea neregulamentară, blocarea căilor de acces, ocuparea locurilor destinate persoanelor cu dizabilități și nerespectarea regulilor privind parcările publice.
Monitorizare în zonele cu lucrări
Pe parcursul lunii, polițiștii locali au intervenit și în zonele unde se desfășoară lucrări edilitare, pentru dirijarea și fluidizarea traficului.
În total, au fost dispuse 62 de măsuri pentru monitorizarea respectării restricțiilor temporare de circulație și prevenirea blocajelor, în colaborare cu operatorii implicați în lucrările de infrastructură.
Reprezentanții Poliției Locale Pitești anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare și le recomandă șoferilor să respecte regulile de circulație și de parcare, pentru evitarea sancțiunilor și menținerea unui trafic mai sigur în oraș.
Cei mai amendați piteșteni: Poliția Locală, val de sancțiuni
Foto: Descriptiv






![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesiti.jpg)





