Femeia de 46 de ani din comuna Rociu, suspectată că și-a ucis soțul ieri, în urma unui conflict izbucnit în locuință, a fost reținută pentru 24 de ore și va fi prezentată astăzi instanței cu propunere de arestare preventivă. Anunțul a fost făcut de IPJ Argeș, care a transmis următoarele:
„Urmare a evenimentului ce a avut loc la data de 29 iulie a.c., în comuna Rociu, în urma căruia un bărbat, de 49 de ani, a decedat, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violență în familie, în modalitatea omorului săvârșit împotriva unui membru de familie.
De asemenea, față de soția bărbatului decedat, o femeie de 46 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 30 iulie, să fie prezentată instanței competente cu propunere de arestare preventivă.
În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.”, a transmis Poliția Argeș în urmă cu puțin timp.
Vă reamintim că tragedia s-a produs în cursul zilei de 29 iulie, în comuna Rociu, după un conflict izbucnit în locuința celor doi soți.
Potrivit primelor cercetări, bărbatul de 49 de ani ar fi fost înjunghiat de soția sa, în vârstă de 46 de ani, pe fondul unui conflict spontan, generat de consumul de băuturi alcoolice.
Echipajele de poliție și ambulanță sosite la fața locului au constatat că victima suferise leziuni incompatibile cu viața. Ancheta a fost preluată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Mai multe detalii despre caz puteți citi AICI și AICI.
Crimă în Argeș: Femeia care și-ar fi ucis soțul în Rociu a fost reținută. Va fi dusă în fața instanței
Foto: Descriptiv/ziare.com












