Un agent de poliție din cadrul Poliției Autostrăzii A1 Deva–Nădlac este cercetat pentru luare de mită, după ce ar fi primit 2.200 de lei de la un șofer străin pe care îl oprise pentru depășirea vitezei legale, scrie cugetliber.ro.
Potrivit informațiilor transmise astăzi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, incidentul a avut loc în luna martie. Șoferul, care se afla în mașină împreună cu o altă persoană, a fost tras pe dreapta de polițist, acesta deplasându-se cu autospeciala de serviciu având semnalele luminoase și acustice în funcțiune.
Anchetatorii susțin că, în loc să aplice sancțiunea contravențională prevăzută de lege, agentul l-ar fi însoțit pe conducătorul auto la un bancomat pentru a retrage bani. Ulterior, polițistul ar fi primit suma de 2.200 de lei, șoferul având convingerea că achită amenda pentru abaterea comisă.
Procurorii afirmă că agentul de poliție ar fi pretins și primit banii pentru a nu întocmi procesul-verbal de contravenție și pentru a evita aplicarea sancțiunii legale.
În cadrul anchetei, ofițerii Direcției Generale Anticorupție Arad au efectuat două percheziții domiciliare, precum și o percheziție asupra autospecialei de serviciu utilizate de polițist.
Față de agentul de poliție a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cercetările continuând sub coordonarea procurorilor pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele.
Extrem de grav! Agent de la Poliția Autostrăzii, cercetat pentru luare de mită
Foto: Descriptiv




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)





