Jaf pe Transfăgărășan! Hoții din Argeș
Trei bărbați, cu vârste de 20, 23 și 29 de ani, domiciliați în județele Argeș și Vâlcea, au fost reținuți de polițiști după ce au fost identificați ca fiind autorii unui furt comis în luna iunie din două rulote parcate pe Transfăgărășan, în zona localității Cârțișoara.
Potrivit informațiilor furnizate de anchetatori, cei trei ar fi sustras bani și diverse bunuri din interiorul celor două rulote, cauzând un prejudiciu estimat la 13.000 de lei.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub coordonarea procurorului de caz, au fost obținute probe care au dus la identificarea suspecților.
În cursul zilei de 13 octombrie, oamenii legii au desfășurat trei percheziții domiciliare în județele Argeș și Vâlcea.
În urma acestora, au fost ridicați aproximativ 5.000 de lei și a fost indisponibilizat un autoturism despre care există indicii că ar fi fost folosit la comiterea faptelor.
Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și conduși la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Hunedoara.
Ei urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a recuperării integrale a prejudiciului.
Jaf pe Transfăgărășan! Hoții din Argeș
Sursa: oradesibiu.ro




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)








