Marius Cal, din Mioveni, ucis în Italia – filmul tragediei pas cu pas
O tragedie cutremurătoare a avut loc în orașul italian Bolzano, unde un șofer român de camion, în vârstă de 32 de ani, din Mioveni, a fost înjunghiat mortal de un conațional.
Știrea pe larg, AICI.
Incidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, într-o parcare destinată transportatorilor.
O ceartă banală, sfârșită în crimă
Potrivit presei italiene, conflictul ar fi pornit de la un motiv minor, pe fondul oboselii și stresului acumulat în timpul curselor lungi.
Martorii spun că victima a coborât din cabină și i-a cerut colegului său liniște, pentru a putea dormi.
În acel moment, bărbatul de 47 de ani, originar din Hunedoara, a sărit asupra lui cu un cuțit, aplicându-i mai multe lovituri fatale.
Suspectul, reținut de carabinieri
Agresorul a încercat să fugă, dar a fost prins rapid de carabinieri, care au descoperit urme de sânge pe hainele și în cabina camionului său.
El a fost reținut și este acum cercetat pentru omor calificat, refuzând însă să facă vreo declarație în fața anchetatorilor.
Mărturii cutremurătoare ale colegilor de breaslă
„A fost declarat decedat în ambulanță. Se ceartă pentru lucruri mărunte și, din păcate, ies tragedii”, a spus Cosmin Vicențiu, șofer român în Europa.
La rândul său, Miron Sporea, vicepreședinte al APTE 2002, a explicat că lipsa locurilor sigure de parcare și stresul continuu al transportatorilor duc frecvent la conflicte.
Victima, tânăr tată, se căsătorise în luna august și avea un copil de numai un an.
Sursa: știrileprotv.ro




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)








