Pitești. A sfidat legea de mai multe ori consecutiv și a ajuns din nou în arest!
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din orașul Ștefănești, județul Argeș, a fost reținut pentru a doua oară în decurs de o săptămână, după ce a fost surprins din nou conducând un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Ultimul incident a avut loc în după-amiaza zilei de 8 iulie, în jurul orei 15:30, când polițiștii Secției 3 Poliție Pitești l-au depistat pe bărbat în timp ce conducea pe strada Smeurei din municipiu.
La momentul verificărilor, s-a constatat că acesta avea interdicție de a conduce, fiind anterior implicat în fapte similare.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Argeș, bărbatul fusese deja reținut pentru 24 de ore pe data de 2 iulie, după ce fusese prins de două ori în aceeași zi, conducând fără permis, tot de către polițiștii aceleiași secții.
Având în vedere noua abatere constatată pe 8 iulie, pe numele său a fost deschis un nou dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără drept, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost din nou reținut pentru 24 de ore, în baza unei ordonanțe emise de polițiști.
În cursul zilei de astăzi, 9 iulie, urmează să fie prezentat procurorilor cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)

![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)


![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)