Poliția Locală Pitești, prin Serviciul Implementare, Organizarea Circulației și Vehicule Abandonate, împreună cu Administrația Domeniului Public, a desfășurat luni, 11 august 2025, o acțiune de eliberare a domeniului public de autovehicule abandonate.
În cadrul intervenției, au fost ridicate două autoturisme aflate într-o stare avansată de degradare, care ocupau ilegal locuri de parcare pe strada Trivale și pe strada Eftimie Antonescu.
Autoritățile reamintesc că autovehiculele abandonate sau lăsate pe termen lung pe domeniul public afectează siguranța rutieră, fluidizarea traficului și disponibilitatea locurilor de parcare.
Pitești: Lovitură fatală pentru proprietarii acestor mașini!
Proprietarii sunt îndemnați să mute astfel de vehicule în spații private pentru a evita amenzile și măsurile de ridicare.

De la începutul anului și până în prezent, Poliția Locală Pitești a identificat 280 de vehicule abandonate pe raza municipiului. În urma notificărilor, 193 au fost ridicate de proprietari în termenul legal, evitând sancțiunile.
Potrivit legislației, abandonarea unui autovehicul pe domeniul public se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei, precum și cu ridicarea acestuia de pe domeniul public.
Foto: Poliția Locală Pitești
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)










