Pitești: Polițistul acuzat de fapte grave de la Secția 2 din Găvana atacă
Polițistul de 34 de ani, de la Secția 2 Poliție Pitești, a contestat decizia de ieri a Tribunalului Argeș de arestare preventivă pentru 30 de zile.
El fusese reținut pentru trafic de persoane și proxenetism, într-un dosar instrumentat de DIICOT Pitești.
Hotărârea instanței a fost pronunțată miercuri, 16 septembrie, iar contestația putea fi formulată în termen de 48 de ore.
Vă reamintim că polițistul de 34 de ani, de la Secția 2 Găvana din Pitești, este cercetat într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism.
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi recrutat o femeie, începând din 2023, prin metoda „loverboy”, și ar fi determinat-o să practice prostituția atât în România, cât și în Marea Britanie.
În cadrul anchetei au fost efectuate patru percheziții domiciliare, fiind ridicate sume de bani, bunuri și documente considerate relevante pentru dosar. Polițistul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior Tribunalul Argeș a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările în acest dosar continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a responsabilității fiecărei persoane implicate. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, polițistul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Foto: descriptiv













![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)