Situație fără precedent la ședința Colegiul Prefectural Argeș de astăzi!
Conform informațiilor apărute în spațiul public, mai mulți primari, directori de instituții și reprezentanți ai presei au fost amendați de Poliția Locală Pitești pentru parcare neregulamentară, chiar în timpul întâlnirii oficiale.
În timp ce participanții se aflau în sală, trei autospeciale ale Poliției Locale Pitești au intrat în Piața Milea și au aplicat sancțiuni tuturor autoturismelor parcate lateral clădirii Consiliului Județean Argeș.
Nimeni nu a fost ocolit: primari, directori și jurnaliști s-au trezit cu amenzi pe mașinile parcate în zonă, scrie instituțiilestatului.ro.
Precizăm că Poliția Locală Pitești se află în subordinea Primăriei municipiului Pitești, implicit a primarului Cristian Gentea, iar acțiunea a provocat reacții imediate în sală.
Primarul comunei Albota a luat cuvântul și a anunțat participanții, notează Politikia.ro:
„În timp ce ne ați băgat aici, pe afară, poliția comunitară v-a amendat pe toți.”
În contextul tensiunilor create, prefectul județului Argeș, Ioana Făcăleață, a intervenit și a susținut că ar putea suporta o parte din amenzi.
„Am discutat despre lucrul ăsta, susține prefectul o parte din amenzi.”, a declarat Ioana Făcăleață, prefect al județului Argeș.
Momentul poate fi urmărit în video de mai jos:
De-a lungul timpului, cetățeni ai municipiului Pitești au semnalat în repetate rânduri că, la astfel de ședințe, autoturismele oficialilor sunt parcate în zonă, deși parcarea nu este permisă, fără ca sancțiuni să fie aplicate.
Se pare că de această dată, Poliția Locală a intervenit și a dat amenzi.
Directorul publicației ePitești.ro, Alex Ivan, a luat legătura cu directorul general al Poliției Locale Pitești, Gabriel Gherghe, pentru a ne oferi mai multe detalii despre această acțiune:

,,Din punctul meu de vedere, este o chestiune foarte simplă.
Acolo este un semn de circulație care indică foarte clar faptul că accesul este interzis.
Am avut și în urmă cu câteva săptămâni, probabil tot cu ocazia unui eveniment la Prefectură, astfel de sesizări.
Inclusiv colegi de-ai dumneavoastră au fost sancționați, oamenii au înțeles, deci nu cred că e nimic de negociat acolo unde există lege.
Sau de explicat, sau de făcut alte activități cu caracter preventiv. Sunt contravenții la regimul rutier sau, eventual, la o hotărâre de Consiliu Local, după caz, cu asta cred că lucrurile sunt foarte clare.
Vreau să înțeleagă toată lumea, nu există niciun soi de imixtiune din partea Primăriei Pitești. Poliția Locală este în subordinea Primăriei din punct de vedere organizatoric, ca organizare și funcționare. (…)
În paranteză fie spus, și am și dovezi în sensul acesta, la evenimentul de la Prefectură din urmă cu două-trei săptămâni au existat sesizări explicite ale cetățenilor, care erau revoltați în legătură cu faptul că, în zona centrală, se parchează pe zona pietonală și solicitau Poliției Locale să ia măsuri.
Am aceste dovezi și eu cred că nu a făcut altceva decât să aplice legea.
Putem fi sesizați de către cetățeni, de către autorități sau ne putem sesiza din oficiu.”
Întrebat despre cele discutate în ședință, unde primarul comunei Albota a anunțat că au fost aplicate amenzi, iar prefecta județului Argeș a declarat că va suporta o parte dintre acestea, directorul general al Poliției Locale Pitești a declarat:
„Eu nu comentez declarațiile prefectului județului Argeș. Discutăm strict instituțional, dacă e cazul, dar nu văd ce e de discutat în privința aceasta.”, a mai adăugat acesta.
Referitor la percepția publică privind acțiunea Poliției Locale, acesta a mai precizat:
„Nu căutăm vizibilitate în spațiul public. Nu este un obiectiv al nostru să căutăm vizibilitatea cu orice preț.
Nu vreau să se înțeleagă greșit, există un punct de vedere sau, mă rog, o acceptiune în rândul celor care astăzi au avut, în ghilimele, această problemă, cum că Poliția Locală vrea să se facă remarcată.
Nu, nu vrem sub nicio formă să ne facem remarcați în fața sau înaintea altor instituții sau în ochii altor entități. Nu ne interesează lucrul acesta. Legea pe care trebuie să o aplicăm și să avem o conduită echilibrată și echidistantă, atât.”, a precizat directorul Poliției Locale pentru ePitești.ro.
Cu această ocazie, ePitești.ro felicită Poliția Locală Pitești pentru faptul că a acționat ferm și echidistant, aplicând legea indiferent de funcțiile deținute de cei sancționați, demonstrând că regulile trebuie respectate de toți.
Pitești. Primarii, amendați în centru de Poliție. Prefecta: „Susțin o parte din amenzi!” Declarații EXCLUSIVE
Video: Facebook/Politikia.ro









![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)


![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)



