Donaris 930 x 122

accident

UPDATE: ACCIDENT ÎN MOȘOAIA. INTERVIN POMPIERII ȘI AMBULANȚA

UPDATE: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș a reieșit că, o femeie de 33 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DN 67B, din direcția Poiana Lacului către Pitești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, femeia a fost rănită și transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, precizează IPJ Argeș.

Citiți și: Pitești. Accident cu un bolid Mercedes în Centru!

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

UPDATE:  „Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile. Posibil să fi rezultat două victime,. Intervine Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj din cadrul serviciului de Ambulantă Județean”, precizează ISU Argeș.

Citiți și: Copile lovite în timp ce se jucau. Una a murit, alta este în stare gravă

 

UPDATE (ora 18.00): Femeia, care se afla la volanul mașinii, a fost preluată de ambulanță.

Un accident rutier a avut loc vineri, cu puțin timp inaintea oreoi 18.00, în Mosoaia.

O mașină s-a rasturnat. O femeie ar fi rănită (usor, potrivit primelor informații).

 

[555x222px]KV_Summer_epitesti

Comentarii

570 X 90 CAPRA 3