Mega-vouchere de 4.000 Lei. Se dă startul din 2025!
Programul de guvernare propus de noul Executiv condus de Marcel Ciolacu aduce vești bune pentru românii care doresc să își dezvolte competențele profesionale.
Printre măsurile menționate în programul „România profesională” se numără acordarea de vouchere cu valori de până la 4.000 de lei.
Acestea sunt destinate calificării și recalificării în domenii strategice pentru economie.
Ce presupune programul „România profesională”?
Guvernul va aloca anual 4 milioane de euro pentru acest program.
Programul are scopul de a sprijini persoanele ce doresc să-și crească șansele de angajare în domenii specializate.
Voucherele, cu valori cuprinse între 500 și 4.000 de lei, vor putea fi folosite pentru acoperirea costurilor cursurilor de formare sau perfecționare în meserii cheie, precum:
– electricieni;
– mecanici;
– frigotehniști;
– specialiști în automatizări și siguranța muncii.
Facilități pentru angajatori și tineri absolvenți
Programul guvernamental nu se oprește la ajutorul oferit angajaților.
Companiile care angajează șomeri sau persoane cu dificultăți în găsirea unui loc de muncă vor beneficia de subvenții și facilități fiscale.
De exemplu, angajatorii pot primi 2.250 de lei pe lună timp de 12 luni pentru fiecare persoană angajată cu responsabilități familiale (cum ar fi părinții cu cel puțin trei copii).
Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată vor primi o „primă de stabilitate”.
Prima va fi în valoare de 1.000 de lei lunar în primul an și 1.250 de lei lunar în al doilea an, pentru a încuraja păstrarea locurilor de muncă pe termen lung.
Ajutor pentru regiunile afectate de șomaj
Un alt obiectiv al programului este stimularea angajărilor în zonele cu un șomaj ridicat.
Fapt posibil printr-o schemă de ajutor financiar de până la 100.000 de euro pentru firmele care creează locuri de muncă.
Din această sumă, 50% va fi acoperită din fonduri guvernamentale.
Oportunități pentru viitorul pieței muncii
Programul „România profesională” reflectă eforturile autorităților de a sprijini atât angajații, cât și angajatorii, pentru a crea o economie mai competitivă.
Cu o gamă variată de beneficii financiare, acest program promite să fie o soluție eficientă pentru reducerea șomajului și creșterea ocupării forței de muncă.
Sursa: româniatv.net












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-2.jpg)
