Donaris 930 x 122

loredana

LOREDANA, CONCERT DE 5 STELE ÎN PITEȘTI (GALERIE FOTO)

Loredana și-a ținut promisiunea: Reveria este un show cu adevărat de talie internațională. Muzica live de cea mai bună calitate, coregrafia de excepție, spectacolul deosebit de lumini și costumele originale au încântat publicul care a venit aseară la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Citiți și: Eveniment dramatic lângă Ramada, Pitești!

Piteștiul este primul oraș dintre cele 14 ale turneului Reveria. A fost un debut excepțional de turneu. Artista a interacționat cu sutele de piteșteni prezenți la Casa Sindicatelor, iar la un moment dat a coborât de pe scenă în sală.

Împreună cu trupa Agurida, cu dansatori de primă clasă și cu foste concurente de la Vocea României, Loredana a ținut publicul în priză de la începutul și până la sfârșitul concertului. Și interpretările la vioară au fost savurate de spectatori.

Citiți și: Un piteștean de 18 ani a vrut să impresioneze cu orice preț

„Bună seara, iubito!” a fost piesa de final, melodia care după zeci de ani de la apariția sa, acum reorchestrată, provoacă și azi emoție și ropote de aplauze.

„Aveți toată dragostea mea! Vă doresc să rămâneţi întotdeauna aşa, tineri și frumoşi, pentru că vârsta este doar un număr! Sufletele sunt nemuritoare, ca şi muzica…

Am pornit cu atâta dragoste şi cu atâta bucurie în acest turneu! Pentru mine muzica şi a cânta sunt ca şi cum m-aş ruga. Este ca o rugăciune, iar atunci când faci ceea ce îţi doreşti şi ceea ce îţi place în viaţă, orice ai face totul trebuie să devină ca o rugăciune.

Am mai multe legături cu Piteştiul decât credeţi (n.r. – referire la soţul ei, originar din Argeș). Vă mulţumesc de un infinit de ori! Sunteţi minunaţi! Nu uitaţi să visaţi şi să credeţi în vise!”, a spus Loredana la final.

Amintim că pentru concertul de aseară ePitești a fost partener media.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3