263×587-2 Grota Rece

Nereguli grave și activitate suspendată la săli de jocuri, în Pitești!

Nereguli grave și activitate suspendată la săli de jocuri, în Pitești!

Orice exercițiu comercial pe raza municipiului Pitești trebuie să se desfășoare cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222  MAIA

În acest sens polițiștii locali cu atribuții de control comercial din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale – Poliția Locală Pitești întreprind zilnic acțiuni.

Au scopul prevenirii și eradicării tuturor faptelor de comerț neautorizat.

„Ca urmare a verificărilor, în perioada 16 – 20.09.2024 au fost aplicate un număr de 9 sancțiuni contravenționale, conform actelor normative în vigoare.

Și aplicate 5 măsuri complementare de suspendare a activității de alimentație publică (servire băuturi), în mai multe săli de jocuri electronice de pe raza municipiului Pitești, conform O.G. nr. 99/2000, pentru lipsă autorizație emisă de autoritatea publică locală, în conformitate cu prevederile Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.”

Nereguli grave și activitate suspendată la săli de jocuri, în Pitești!

Totodată, polițiștii locali din cadrul serviciului, cu atribuții specifice în protecția mediului și în domeniul disciplinei în construcții și a afișajului stradal, au efectuat peste 100 de verificări în perioada menționată.

Au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru depozitarea deșeurilor menajere în afara platformelor de gunoi.

Dar și pentru efectuare de lucrări de construcții fără a deține autorizație cf. Legii nr.50/1991, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 17.800 lei.

IMM 930×122
Eurial 555 x222

Puteți lăsa comentarii la acest articol pe Facebook.

Foto: Descriptiv

570×90 LA COCOS
263×587 grota rece