Donaris 930 x 122

comisia de circulație

Noi decizii capitale pentru traficul din Pitești!

Noi decizii capitale pentru traficul din Pitești!

Citiți și: Eveniment dramatic lângă Ramada, Pitești!

Comisia de sistematizare a circulației rutiere și pietonale se va întruni într-o nouă ședință pe data de 2 martie 2023.

În total, pe ordinea de zi a ședinței se află 35 de propuneri și solicitări care urmează să fie analizate:

Propuneri/Solicitări

-Amplasarea de indicatoare cu semnificația ”Oprirea interzisă” cu plăcuțe adiționale cu interval orar ”07.30-18.00” precum și de ridicare autovehicule, pe aleea carosabilă din fața blocului D19, cartier Exercițiu, care să acționeze pe partea cu Școala Postliceală FEG până la intersecția cu strada Ștefan cel Mare;

Citiți și: Un piteștean de 18 ani a vrut să impresioneze cu orice preț

-Montarea unui semafor cu buton la trecerea de pietoni de pe carosabilul b-dului Nicolae Bălcescu, din apropierea stației de așteptare călători de la Dedeman;

-Analizarea delimitării cu separatoare a benzii 1 de circulație a străzii Constantin Zărnescu, la intersecția cu b-dul Republicii pentru a-i obliga pe conducătorii auto să mențină direția înainte, așa cum direcționează marcajul rutier de pe asfalt;

-Pentru a preîntâmpina parcarea autovehiculelor pe trotuar, se propune marcarea de locuri de parcare pe carosabilul străzii Traian – arteră cu sens unic – pe partea stângă a direcției de circulație, până la strada Vasile Lupu. Carosabilul are lățimea de 5,7 m, așadar după trasarea locurilor de parcare longitudinale de 2,5 m, rămâne spațiu de rulare de 3,2 m;

-Pentru a preîntâmpina parcarea autovehiculelor pe trotuar, se propune marcarea de locuri de parcare pe carosabilul străzii Rovine – arteră cu sens unic – pe partea stângă a direcției de circulație, până la Aleea Petroliștilor.

Pe partea opusă a străzii să se amplaseze indicatoare cu semnificația ”Oprirea interzisă” cu adiționale cu privire la ridicarea autovehiculelor.

-Amplasarea de stâlpișori care să împiedice parcarea a 1-2 autovehicule în alveola de pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 186, pentru a asigura vizibilitatea dinspre stânga la ieșirea autovehiculelor pe Poarta nr. 7 a SC Sisteme de Producție și Cablaje SRL (fosta Lisa).

-Amplasarea de stâlpișori care să împiedice parcarea a 1-2 autovehicule în alveola de pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 186, pentru a asigura vizibilitatea dinspre stânga la ieșirea pe Poarta nr. 1 a SC Sisteme de Producție și Cablaje SRL (fosta Lisa).

-Montarea unui semafor cu buton la trecerea de pietoni de pe bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 186.

-La punctul 9 de pe ordine a de zi a ședinței din data de 18.08.2022 a fost avizată montarea de indicatoare de restricție cu semnificația ”Oprirea interzisă” pe carosabilul străzii Codrii Cosminului, pe ambele sensuri de circulație,  pe considerentul că lățimea carosabilului este mică. În temeiul avizului, Administrația Domeniului Public a montat indicatoarele în cauză.

Printr-o adresă semnată de 13 locatari ai zonei, se solicită instituirea sensului unic pe strada Codrii Cosminului cu circulație auto dinspre Pasajul Cimitirul Armenesc către strada Codrii Cosminului. De asemenea, odată cu instituirea sensului unic, să se ridice și indicatoarele cu semnificația cu Oprirea interzisă de pe partea dreaptă a directiei de mers.

-Montarea de plăcuțe adiționale cu privire la ridicarea autovehiculelor, la indicatoarele existente cu semnificația ”Oprirea interzisă” pe strada Profesor Ștefan Chicoș.

-Instituirea sensului unic pe strada Bradului, pe tronsonul dintre blocurile 30/33, respectiv 31/32, până la intersecția cu strada Eugen Lovinescu, cu circulația autovehiculelor spre strada Eugen Lovinescu.

-Montarea unui semafor cu buton la trecerea de pietoni de pe carosabilul Căii Craiovei din fața blocului 119A.

-Montarea de limitatoare de viteză la trecerea de pietoni de pe carosabilul Căii Craiovei, din fața blocului 119A.

-Instalarea unui indicator rutier cu semnificația ”Interzis a vira la stânga” la intersecția străzii Exercițiu cu strada Mică, pe sensul de mers dinspre Calea Craiovei spre str. Războieni.

-Amplasarea unui semafor cu buton la trecerea de pietoni de pe carosabilul Pasajului Teiuleanu (la Prefectură).

-Semaforul ”Verde intermitent la dreapta” amplasat la intersecția Căii Bascovului cu b-dul Nicolae Bălcescu (pe sensul de mers dinspre Calea Bascovului) crează confuzie în sensul că o serie de conducători auto îl interpretează ca dând posibilitatea accesului către b-dul Nicolae Bălcescu și nu către aleea dintre blocurile L1 și B2. Se propune ori desființarea acestuia ori amplasarea unui indicator de circulație care să reglementeze situația.

-Amplasarea a trei limitatoare de viteză, unul pe Aleea Stadionului și alte două pe carosabilul străzii Izvorului pe locații stabilite și marcate la fața locului împreună cu Poliția Municipiului Pitești, Poliția Locală Pitești și ADP.

-Amplasarea unui limitator de viteză pe carosabilul Căii București înainte de trecerea de pietoni de la Hotelul Ramada, pe sensul spre Ștefănești.

-Efectuarea unui marcaj rutier cu linie continuă pe strada Tudor Vladimirescu la intersecția cu b-dul Republicii, în așa fel încât conducătorii auto care vin din cartierul Tudor Vladimirescu să iasă prioritar pe banda 1 a bulevardului.

-Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe carosabilul străzii Liviu Rebreanu la intersecția cu strada Gh. Ionescu Gion.

-Analiza desființării scuarului despărțitor de pe podul peste râul Argeș pentru a se forma trei benzi de circulație pe direcția de ieșire din municipiu.

-Reanalizarea pct. 11 din ședința din data de 11.11.2021 cu privire la relocarea trecerii de pietoni de pe carosabilul străzii Negru Vodă din apropierea accesului nr. 2 în curtea Spitalului Militar de Urgență Dr. Ion Jianu, pe o altă locație în apropierea intersecției cu strada Căpitan Cuțui.

-Montarea de plăcuțe adiționale cu privire la ridicarea autovehiculelor, la indicatoarele existente cu semnificația ”Oprirea interzisă” pe Calea Craiovei, pe tronsonul cuprins între strada Dârzu și sensul giratoriu de la Târgul Săptămânal, pe ambele sensuri de circulație.

-Dl. Viceprimar Mihăilescu Mihai solicită reanalizarea punctului 31 de pe ordinea de zi a comisiei din data de 26.05.2022 în care propunea crearea unui proiect pilot pentru trei trasee prin municipiul Pitești privind aplicarea de marcaje cu însemnul de bicicletă pe carosabil, lângă bordură, cu dimensiunea de 0,75 m, realizate din 50 în 50 de metri. Aceste marcaje nu vor crea obligații pentru participanții la trafic, nici pentru conducătorii de vehicule rutiere, nici pentru bicicliști, având doar rolul de a avertiza pe unde au obligația legală de a circula cu bicicletele.

Cele trei trasee propuse sunt:

1.strada Mircea Eliade – b-dul Nicolae Bălcescu cu  bifurcație odată pe Negru Vodă și alta pe  Calea Bascovului – până la Parcul Lunca Argeșului (cu trecere peste calea ferată)

2.Calea Craiovei – str. C.A. Rosetti – Târgul din Vale  – Gheorghe Șincai – intrare Parc Ștrand (cu acces pe sub podul de cale ferata de la intersecția cu Râurilor).

3.Calea Drăgășani – str. Smeurei – b-dul Republicii – cu bifurcație odată spre str. General Constantin Cristescu – str. Trivale și alta spre str. Maternității – str. Ion Câmpineanu – până la Parcul Lunca Argeșului (cu trecere peste calea ferată).

-Prin adresa 8923/15.02.2023, d-na Soare Ioana Cristina și dl. Mihalache Marius Aurelian, solicită avizul comisiei de circulație pentru un Plan Urbanistic de Detaliu cu privire la racordarea la rețeaua de căi de comunicație a proiectului ”Construire locuință P+2E–2 unități locative cu spațiu comercial la parter, locuință P+2E–3 unități locative și împrejnuire teren”, amplasat în municipiul Pitești, str. Octavian Goga nr. 37, conform Certificatului de urbanism nr. 1256/09.11.2022.

Astfel, potrivit planurilor de amplasament, se propune câte un acces auto pentru fiecare imobil din strada Octavian Goga.

-Prin adresa 6705/06.02.2023, SC Flamingo Nico Construct SRL, solicită avizul comisiei de circulație pentru un Plan Urbanistic de Detaliu cu privire la racordarea la rețeaua de căi de comunicație a proiectului ”Desființare clădiri existente, împrejnuire teren și construire imobil locuințe colective”, cu regim de înălțime P+3E, amplasată în municipiul Pitești, str. Pictor Nicolae Grigorescu nr. 33, conform Certificatului de urbanism nr. 1242/07.10.2021.

Astfel, potrivit planurilor de amplasament, se propune un singur acces auto din strada Pictor Nicolae Grigorescu cu dimensiunea de 5 m.

-Prin adresa nr. 9293/16.02.2023 SC Euro Mecano Construct SRL și SC Maia Victoriei Rezidence SRL înaintează soluția propusă în studiul de trafic pentru accesul auto al proiectului ”Ansamblu de blocuri, remodelare clădire corp B, reabilitare monument, împrejmuire teren” amplasat în strada Victoriei nr. 48, conform certificatului de urbanism  nr. 733/22.07.2023.

Proiectul se afla la stadiul de autorizație de construire și nu necesită avizul comisie de circulație, însă având în vedere că acesta implică costruirea unui număr mare de aparamente în zona centrală, așadar un număr mare de autovehicule care intră/ies în/către strada Victoriei, s-a considerat necesară prezentarea soluțiilor propuse pentru exprimarea unui punct de vedere.

Astfel, în proiect sunt prevăzute două accese auto, unul către parcarea de la subsol pentru 71 de locuri de parcare și altul către parcarea de la parter+demisol pentru alte 38 de locuri de parcare.

Intrarea și ieșirea autovehiculelor pe accesul la parcarea de la subsol se fac pe o singura bandă, alternativ cu semafoare, pentru care în studiul de trafic s-au propus două variante.

Varianta A: se permite accesul spre interior (semafor pe verde continuu) și numai la comandă realizată de un vehicul din interior  se comută pe culoarea roșu până când vehiculul respectiv accede în stradă, moment cand semaforul se mută automat pe verde pentru accesul din stradă.

Varianta B: ciclu de semaforizare cu două faze roșu/verde, dar proiectat astfel ca faza de roșu dinspre stradă să nu depășească timpul necesar pentru a se forma un șir de așteptare mai mare de două vehicule.

-Analiza mutării trecerii de pietoni de pe strada Griviței, la intersecția cu b-dul I.C. Brătianu cu aproximativ 40 de metri  spre str. Crinului

Solicitări  avizate în sedințe anterioare ale comisiei de circulație dar nepuse sau puse parțial în practică  din motive obiective

-Pct. 40/09.02.2021 Amplasarea de indicatoare rutiere cu semnificația ”Obligatoriu la dreapta” pe axa principală Bascov-Prundu la ieșirile din cartiere – Au fost analizate punctual străzile care au ieșire în axul principal al municipiului și acolo unde s-a putut, a fost pusă în practică obligativitatea virării la dreapta pentru autovehicule.

-Pct. 47/09.02.2021 Amplasarea de balize pe b-dul Nicolae Bălcescu care să delimiteze sensurile de mers, de la intersecția cu Calea Bascovului, pană, la trecerea pentru pietoni de la bl. L5 – după instituirea obligativității de virare la dreapta la iesirea dintre blocuri către b-dul Nicolae Bălcescu, precum și după implementarea sistemului de semaforizare, nu se mai justifică amplasarea separatoare de sensuri.

-Pct. 23/22.09.2021 Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe carosabilul străzii Stejarului la blocul A26 – necesită renunțarea la cel putin trei locuri de parcare, într-o zonă cu un deficit oricum foarte mare.

-Pct. 13/11.11.2021 Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe carosabilul străzii Frasinului între blocurile 2 și 3 în capătul dinspre garaje – zona propusă pentru amplasarea trecerii de pietoni se află imediat după o curbă și nu există vizibilitate.

-Pct. 20/11.11.2021 Desființarea trecerii pentru pietoni de peb-dul Petrochimiștilor de la sensul giratoriu (bl. B30) și mutarea acesteia la bl. B28 – Piața Prundu – locația propusă pentru mutare se află într-o zona foarte lată a b-dului Petrochimiștilor și ar necesita crearea unui scuar pe axul drumului.

-Pct. 8/22.12.2021 Amplasarea de separatoare de sens pe carosabilul străzii Calea Câmpulung – Montarea de separatoare ar obliga conducătorii auto să meargă până la Mărăcineni pentru a întoarce în vederea intrării pe străzile adiacente Căii Câmpulung. De asemenea, ar îngreuna efectuarea deszăpezirii pe timp de iarnă. Trebuie avute în vedere și costurile apreciabile ale unui astfel de demers.

-Amplasarea unei treceri pentru pietoni pe carosabilul străzii Războieni la intersecția cu strada Banat – nu se mai justifică, întrucât va fi mutată trecerea de pietoni de la sensul giratoriu de la intersecția cu strada Exercițiu pe o nouă locație, în fața Policlinicii.

Foto: Arhivă/ Descriptiv

555×222  MAIA

Comentarii

6 comentarii

  • Sorin spune:

    Poate va apucati sa faceti marcaje stradale ca s au cam sters domnilor si la fel in giratoriile din Pitesti .La cel din Craiovei din lipsa marcajelor de fiecare data cand vreau sa urc in razboieni pe banda dreapta taie calea unul din stanga va laudati cu o noua definitie a sensului giratoric dar tot voi creati haos in trafic mai ales ca montati niste giratorii de neinteles faceti ceva si cu cel care urca spre trivale are o latime mare strada la urcare banda dreata e mare apoi celelalte sunt sterse si daca cobori de la cimitir sa faci spre trivale ai 2 benzi si la urcare 3 ori lasati o banda pt cei ce vin dinspre teilor libera fara prioritate ori daca nu vopsiti fratilor strada cum vreti dar face ti o odata.

  • Constantin spune:

    Coborarea din Trivale este un dezastru , de cand s-au montat semafoare in Teilor. La fel si pe urcare. Ati lasat 3 benzi pentru cei care vin dinspre stadion, in loc sa lasati doar 2, si una sa o lasati special pentru urcare. Daca vii dimineata dinspre Mosoaia, la intersectia cu Libertatii se formeaza coloana pana la Lidl. Ati blocat tot orasul.

  • Nimeni de nicăieri spune:

    Au distrus tot Piteștiul, dar nimeni nu face nimic…cred că au elicoptere sau sunt rupți de realitate că altfel nu îmi explic deciziile idioate luate lunar

  • Danela spune:

    Pe strada Cimitirul Armenesc ar trebui puse indicatoare cu oprire interzisa pentru ca strada are 4m iar 3 locatari de acolo tin masinile in strada exact in curba , nu le baga in curte din comoditate, si mai e si in panta strada.

  • Toma ion spune:

    După semaforul de la L-uri spre Bascov, in locul parcării sa creat încă o bandă unde de regulă mașinile BMW și Audi (probabil cele conduse de cocalari)depășesc pe dreapta și când ajung la semaforul de la Argintex intră agresiv și taie fața celor care merg spre Bascov și nu schimbă direcția de mers. Din 7zile, văd asta cel puțin în 6. Mai bine fac din nou parcare sau mai trece poliția prin zonă să îi mai tempereze.

  • Toma ion spune:

    Am vrut să dau o sugestie, dar spuneți că e un comentariu duplicat. Se publică doar ce vă convine?

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3