Donaris 930 x 122

isu argeș

Olar, mesaj de ultim moment: „Sunt mândru că am făcut parte din ISU”

Începând cu data de 16.11.2022, Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, colonel Olar Bogdan Gheorghe, a trecut în rezervă.

Citiți și: Exclusiv/Argeș. O mașină a căzut într-un râu!

„Sunt mândru că am făcut parte din ISU Argeș”

„Sunt mândru că am făcut parte din Inspectoratul pentru Situații de Urgență și salut cu respect și onoare viața de pompier. Fiecare sirenă, alarmă vor trezi în mine emoția unui militar adevărat”, transmite colonelul.

Cariera a început-o la Detașamentul de Pompieri Pitești și pe măsură ce timpul a trecut s-a perfecționat pentru a deveni un bun profesionist în arma pe care și-a ales-o din pasiune.

Citiți și: Accident cu 2 mașini, lângă Kaufland!

În urmă cu 25 de ani ieșea de pe băncile Liceului militar Constantin Brâncoveanu Ploiești și urma să aleagă arma „Pompieri” la Academiei de Poliție Al. I. Cuza.

A fost absolvent și al Cursului de Expert al Mecanismul European de Protecție Civilă și membru al echipei naționale de căutare-salvare urbană RO – USAR, certificată INSARAG pentru participarea la misiuni internaționale, sub egida ONU, în cazul producerii unor dezastre majore.

De-a lungul timpului a fost aproape de oamenii din subordine și a condus intervenții complexe, iar printre cele mai importante se numără: intervenția în cazul accidentului de pe DN 73 din anul 2017 în care a fost implicat un camion militar, incendiul izbucnit în anul 2018 la vegetația uscată din localitatea Arefu, aproape de Cetatea Poienari, și incendiul din anul 2022 de la depozitul de deșeuri situat în localitatea Bradu, strada Drumul 23.

Nu a fost un drum ușor, însă prin voință și încredere în sine a gestionat eficient situațiile întâlnite, demonstrând că este unul dintre pompierii care cinstesc cu sufletul datoria unui salvator și deopotrivă uniforma militară.

În perioada următoare va avea loc activitatea de predare primire a unității, până pe data de 30.11.2022, iar conducerea interimară a inspectoratului va fi asigurată de către primul adjunct al Inspectoratului Șef, colonel Berevoescu Alin.

ISU Argeș: Porțile noastre sunt mereu deschise

„De fiecare dată, la trecerile în rezervă, avea printre gândurile bune transmise cadrelor și o rugăminte, să se oprească să-și salute colegii când sunt în apropiere de unitate, porțile noaste fiind mereu deschise.

Acum, pe lângă întreaga noastră recunoștință, îi transmitem printre gândurile bune și rugămintea de a opri pe la noi în cazul în care se va afla prin apropiere, pentru că ne va face o deosebită plăcere să îl revedem.

Începând de astăzi, va avea o nouă misiune, cea în care se va bucura mai mult de liniștea căminului, alături de cei dragi.

Avem onoarea să vă salutăm, domnule Inspector Șef!”, este mesajul transmis de reprezentanții ISU Argeș.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90