imm 263×587

OM DE AFACERI DIN ARGEȘ, REȚINUT

Om de afaceri din Argeș, reținut. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal de evaziune fiscală.

În urma anchetei, polițiștii au stabilit că, în anul 2012, un om de afaceri, în vârstă de 63 de ani, din comuna argeșeană Bascov (Constantin Spătaru) ar fi vândut un teren aflat sub sechestru.

930×122 LA COCOS
New Profesional Consult-555×222

Bărbatul are o fermă de porci în Bascov. Potrivit Poliției Argeș, în urma mai multor controale, la timpul respectiv i-a fost pus sechestru pe unul dintre terenuri. În aceeași zi, însă, omul de afaceri ar fi vândut terenul respectiv, deși, legal, nu mai avea acest drept.

Prejudiciul creat a fost estimat de anchetatori la 300.000 de euro (valoarea terenului vândut).

În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost dus la sediul din Pitești al Poliției Argeș pentru audieri.

În urma administrării probatoriului, omul de afaceri a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și de arestare preventivă. (Foto: descriptiv)

New Profesional Consult 570×90
263×587.jpg La COCOS