Kaia 930 x 120

Eduard Hellvig

Omul cu cele mai ,,întunecate” informații din România s-a înscris în partid!

Omul cu cele mai „întunecate” informații din România s-a înscris în partid!

Citiți și: Mihai Coteț: Nu voi renunța nicio clipă să mă lupt pentru argeșeni

Eduard Hellvig, fost director al Serviciului Român de Informații (SRI), a anunțat că a semnat astăzi adeziunea la Partidul Național Liberal (PNL).

Acesta subliniază necesitatea unității în rândul liberalilor și a unei strategii clare pentru viitor, într-un moment pe care îl descrie ca fiind complicat pentru democrația românească.

Citiți și: Echipa PNL, întâlniri cu argeșenii din Pitești, Mioveni, Aninoasa și nu numai!

Mesaj pentru PNL: „Este nevoie de unitate”

Într-o postare pe platforma X, Hellvig și-a justificat decizia de a reveni în politică și de a se alătura PNL:

„Simt că este un moment complicat pentru întreaga democrație românească și că acum este nevoie ca liberalii să fie mai uniți ca niciodată.”

El a criticat dur modul în care partidele politice s-au comportat în campania electorală recentă, numindu-i pe unii politicieni „panglicari” și acuzându-i de superficialitate: „Succesul de box office al filmului prost regizat de d. Georgescu este consecința directă a unei superficialități crunte de politicieni fără idee.”

Apel la resetarea partidului

Hellvig a lansat un apel către PNL pentru consolidare și reformă internă:

„Adunați-vă la centru, promovați oameni convingători și idei de calitate care să facă nefrecventabilă gargara.

Partidul s-a resetat, este vremea să livrăm pentru viitor.”

Fostul șef al SRI a adăugat că nu are intenția de a candida pentru nicio funcție.

Acesta a subliniat că s-a întors în PNL într-un moment dificil, nu într-unul de oportunitate:

„Am revenit pentru a ajuta un partid fondat pe idei corecte, de liberali autentici. Pentru a-mi apăra valorile personale, euro-atlantice și de centru-dreapta conservatoare.”

Un moment simbolic pentru revenire

Hellvig a asociat momentul semnării adeziunii cu un eveniment tragic din istoria României: masacrul de la Jilava din noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940.

Omul cu cele mai „întunecate” informații din România s-a înscris în partid!

„România trăiește un moment de răscruce, iar liberalismul este astăzi calea moderată care poate așeza în aceeași frazare idealurile naționale și calea europeană”, a declarat acesta.

Reacții din PNL

Președintele PNL Sector 1, George Tuță, a salutat revenirea lui Eduard Hellvig printr-o postare online, însoțită de o fotografie a fostului șef al SRI semnând adeziunea, sub mesajul: „O zi bună la PNL.”

Contextul demisiei de la SRI

Eduard Hellvig a demisionat din funcția de director al SRI în iulie 2023, declarând că și-a atins obiectivele.

În perioada în care a condus serviciul, Hellvig a fost o figură marcantă în securitatea națională, iar decizia de a reveni în politică reprezintă o schimbare semnificativă pentru cariera sa.

Foto articol și sursă: news.ro

Foto principal: Descriptiv

HerasMed (555 x 222 px)
570×90 MAIA