930×122 senatori-01 psd

elevi argeșeni

Elevi argeșeni, în lotul lărgit de juniori pentru Balcaniada de Matematică din Bosnia și Herțegovina

Argeș: Patru elevi, în lotul lărgit de juniori pentru Balcaniada de Matematică din Bosnia și Herțegovina

Citiți și: Pitești. Avem viitor! Elevi de la „Mihai Eminescu”, în top Mondial!

În urma unui baraj de selecție, patru elevi argeșeni au fost calificați în lotul lărgit de juniori care va reprezenta România în acest an la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO2022).

După formarea lotului lărgit, vor urma mai multe probe de baraj pentru formarea lotului restrâns, iar în final pentru selecția echipei de 6 elevi care va reprezenta România.

Așa cum s-a întâmplat și anul trecut, se speră la calificarea în etapa finală, dar și la participarea la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori a cel puțin unui elev argeșean.

Inspectoratul Școlar Județean Argeș transmite:

„Societatea de Științe Matematice din România a publicat pe site-ul său rezultatele finale ale barajului de selecție a lotului olimpic lărgit de juniori. Lista nominală a celor 25 de elevi calificați în lotul lărgit cuprinde 4 elevi din județul Argeș:

1. Emanuel MAZĂRE, Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești (foto)


2. David Vlad MARGHIDAN, Școala Gimnazială Mihai Eminescu Pitești (foto)


3. Ștefan GOBEJ, Colegiul Național Vlaicu-Vodă Curtea de Argeș

4. Alexandru CIOBOTEA, Școala Gimnazială Nae A. Ghica Rucăr

Selecția lotului olimpic restrâns (12-15 elevi) se va face în baza unui al doilea baraj, în data de 14 mai, la București.

Selecția echipei de 6 elevi care va reprezenta România în acest an la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO2022), va avea loc în urma altor două baraje care se vor organiza în zilele de 28 și 29 mai, la București.

În acest an, Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori  (JBMO2022) va fi organizată de Bosnia și Herțegovina la Sarajevo, în perioada 28 iunie – 3 iulie 2022, cu data de desfășurare a probei de concurs 30 iunie 2022.

Se speră la calificarea în lot și la participarea cu un rezultat excepțional la competiția internațională mai sus menționată, a cel puțin unui elev argeșean.

De menționat că anul trecut, elevul Emanuel MAZĂRE de la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Pitești, a făcut parte din lotul României la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori (JBMO2021) organizată de Republica Moldova, unde a obținut medalia de aur.

Le dorim mult succes matematicienilor argeșeni!”

Sursă foto, David Vlad MARGHIDAN: interespublic.ro

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90 senatori-01 psd