Donaris 930 x 122

ipj arges

Perioada celor mai mari reduceri din an ne supune riscurilor!

ATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNI ÎN TRANZACȚIILE ONLINE!

Se apropie perioada cu cele mai mari reduceri din an, iar realizarea cumpărăturilor online a devenit din ce în ce mai ușoară, însă trebuie avută în vedere siguranța acestor achiziții.

Citiți și: Orice viață contează! Cum au salvat polițiștii o barză rănită

Pandemia COVID-19 a determinat și mai mulți consumatori să se orienteze spre comerțul online. Pentru toți, această tendință aduce atât provocări, cât și oportunități, dar însemnă și un risc mai mare de fraude cărora le pot cădea victime, atât comercianții și cumpărătorii.

Polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității Argeș trag un semnal de alarmă și le recomandă cumpărătorilor să fie atenți cum și de unde își achiziționează anumite produse.

Citiți și: Decisiv în Găvana: Surpriză neașteptată pentru polițiști! Intervenția serii

IPJ ARGEȘ TRANSMITE:

„Această perioadă aduce multe oferte în spaţiul online, iar pentru a vă bucura în siguranţă de produsul dorit, vă recomandăm:

– Atunci când navigaţi pe internet de pe dispozitivul dumneavoastră, asiguraţi-vă că această conexiune este securizată prin HTTPS – pictograma unui lacăt arătând că pagina accesată este securizată.

– Nu faceţi niciodată click pe un link/o anexă dintr-un e-mail sau SMS nesolicitat. Verificaţi adresa de pe care v-a fost transmis mesajul. De multe ori aceasta provine de la un domeniu care nu are legătură cu acea companie.

– Evitaţi operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, telefon, cod unic de identificare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail.

– Aveţi grijă dacă accesaţi o pagină web care conţine greşeli gramaticale.

– Dacă se cumpără bunuri de la persoane fizice, trebuie cerute documentele de provenienţă ale acestora (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul de la magazin) şi certificatul de garanţie emis de producător.

– Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet de la persoane necunoscute. Folosiţi un serviciu de curierat cu plata ramburs ce permite deschiderea coletului la primire. Plătiţi pentru marfă după ce v-aţi asigurat că aţi primit ce aţi comandat.

– În cazul în care efectuaţi totuşi plata online pentru diferite produse, fiţi atenţi când oferiţi detaliile cardului de credit sau debit pe internet. Refuzaţi tranzacţia dacă vi se cere codul PIN. Este normal să vi se ceară codul CVV (format din 3 sau 4 cifre, inscripţionat pe card).

Este mai sigur să folosiţi un card de debit dedicat tranzacţiilor on-line pe care să îl încărcaţi numai cu suma necesară achiziţiei. Foarte important este să cunoaşteţi situaţia financiară de pe card, atât înainte de a efectua o tranzacţie, cât şi după. Este posibil ca, uneori, să vă fie încasată mai mult decât suma de pe factura, fără a va da seama de acest lucru.

– Tipăriţi sau salvaţi comanda dumneavoastră, precum şi clauzele şi condiţiile ce apar pe site la momentul cumpărării, pentru situaţia în care ar exista vreo problemă mai târziu.

SESIZAȚI AUTORITĂȚILOR ORICE TENTATIVĂ ÎNȘELĂCIUNE

Campania Poliției Române – Siguranța Online – vă provoacă să vă testați priceperea în a vă feri de fraudele online și își propune să reducă numărul de persoane înșelate, prin sfaturi utile și descrierea unor metode frecvente de operare.

ÎNVAȚĂ SĂ FACI CUMPĂRĂTURI ONLINE FĂRĂ RISCURI! 

Foto descriptiv: BunaDimineata.ro

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90