NOR CURIER 930X122

ucraineni

Peste 10.000 de ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

Lucian Bode, ministrul de Interne a declarat că, în ultimele 24 de ore, au intrat în România 10.624 de cetățeni ucraineni, iar dintre ei, 3.660 au și părăsit țara.

Citiți și: La Piteşti se dau bani celor care primesc în casă ucraineni

Doar 11 dintre aceștia au solicitat azil în România, conform spuselor ministrului.

Lucian Bode a explicat, de asemenea, faptul că cei care nu au făcut această solicitare pot rămâne în țara noastră maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile.

Acesta a vorbit și despre statutul de refugiat care nu este aplicat tuturor persoanelor care ajung în România, din Ucraina.

„Statutul de refugiat, conform legii, este o formă de protecție internațională prin care statul român recunoaște calitatea de refugiat în condițiile legii. Și o să vă întrebați ce statut au cei care nu au solicitat azil pentru că ei au ajuns în România pe baza unui pașaport.

Accesul în România se face pe baza unui pașaport biometric, mai exact, cei care dețin pașapoarte care au elementele de securitate ale Uniunii Europene intră în România conform legii, Ordonanța 194 / 2002 și pot rămâne maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile.

Așadar, ei pot rămâne legal în România maxim 90 de zile în cursul unei perioade 180 de zile”, a declarat ministrul de Interne.

Ministrul a prezentat situația tranzitului la frontiere în ultimele 24 de ore și a declarat că instituțiile sunt „mobilizate la cote maxime”, iar România este pregătită să gestioneze „un flux mare de tranzit la frontieră”.

Mii de ucraineni și-au părăsit țara, după ce joi dimineață Vladimir Putin a declarat război Ucrainei.

Mulți dintre aceștia au ajuns la punctul de trecere a frontierei din Sighetul Marmației pe jos, disperați fiind de a scăpa din calea războiului.

Sursă foto: G4Media.ro

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3