- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 3-08-2018, ora 14:29
- Știri
PITEȘTEANCĂ MEDALIATĂ OLIMPICĂ PLEACĂ DIN ȚARĂ
Piteșteancă medaliată olimpică pleacă din țară. Bianca Gănescu, elevă a Colegiului Național ”I.C. Brătianu”, a obținut zilele trecute medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Lingvistică, eveniment care s-a desfășurat în capitala Cehiei, Praga (detalii, AICI).
Citiți și: Exclusiv. A terminat ,,Brătianu”, acum, medic de succes la Spitalul MioveniAproximativ 200 de elevi din întreaga lume și-au demonstrat abilitățile la Olimpiadă. Concursul a fost compus din două probe: individuală (care a constat în rezolvarea a 5 probleme în 6 ore) și pe echipe (olimpicii trebuind să rezolve o problemă în 4 ore).
”Problemele au fost foarte interesante. Din câte am înțeles, probele au fost mai grele ca în anii trecuti. Cu siguranță nu cele mai grele, dar oricum au mai ridicat nivelul anul acesta.”, ne declară piteșteanca.
Bianca ne vorbește și despre ce a înseamnat pentru ea această experiență și ce își dorește să facă după absolvirea liceului, din toamnă fiind elevă în clasa a XII-a. ”Această experiență mi-a deschis foarte mult orizonturile. Am reușit să mă dezvolt destul de mult din punct de vedere intelectual în ultimele luni.
Lucrând pentru această olimpiadă, mi-am dat seama ce mă pasionează cu adevărat, cum îmi pot depăși limitele și cum ar trebui să abordez lucrurile pe viitor. Consider că am avut foarte mult de învățat și mă bucur că am trecut prin această experiență.
Eleva de la ”Brătianu” își dorește să aplice la o universitate din Marea Britanie, poate chiar Oxford, în domeniul Computer Science.
”Mă pasionează foarte mult ceea ce ține de logică, de rezolvarea problemelor prin raționamente logice, și asta îmi doresc să fac.
Lingvistica are legătură cu Computer Science, spre exemplu. Universitățile din afară caută copii de la Lingvistică pentru acest domeniu, pentru că îți dezvoltă gândirea necesară pentru această specializare. M-am decis să aplic în Marea Britanie pe Computer Science. Iau în calcul și Oxford, nu pot spune sigur cum vor sta lucrurile.”
De ce își dorește Bianca Gănescu să urmeze studiile la o universitate din străinătate, iar nu din România? ”Din păcate, pregătirea pe care o primești la universitățile din țară diferă față de cele din străinătate. Consider că voi avea mai multe oportunități și mă voi dezvolta mai mult dacă aleg să studiez în Marea Britanie, de exemplu.”
În eventualitatea în care va reuși (și suntem siguri că va reuși!) să fie acceptată la o universitate de peste hotare, Bianca nu este atât de convinsă că va reveni, după finalizarea studiilor, în România: ”Nu m-am gândit atât de departe, dar cel mai probabil voi rămâne în străinătate.”