HerasMed (930 x 122 px)

înșelăciune

Pitești. A răspuns la un SMS și imediat i-au „sărit” banii din cont!

Pitești. A răspuns la un SMS și imediat i-au „sărit” banii din cont!

Citiți și: Pitești. Accident lângă Spitalul Militar. Mașină praf!

Un piteștean a avut astăzi parte de o experiență neplăcută. Ne-a sesizat situația, în speranța că cei ce vor afla despre acest lucru vor fi mai atenți și nu se vor lăsa păcăliți.

„Abonamentul dvs. este suspendat”

Așa suna mesajul pe care piteșteanul l-a primit astăzi, după prânz, din partea unui număr care, a crezut bărbatul, ar aparține reprezentanților companiei Netflix. Și asta pentru că numele platformei era la începutul textului primit de piteștean. Greșelile din mesaj nu i-au dat de gândit, pe moment, bărbatului.

Citiți și: Povestea care a adus bucurie și magie în Pitești!

„NETFLIX: Abonamentul dvs este suspendat pentru a continua să beneficiați de serviciile noastre, actualizati-va informațiile mergeți la net.cloture….”, iar mesajul se încheia cu link-ul ce ar fi trebuit accesat pentru așa-zisa „recuperare” a contului.

S-a lăsat păcălit!

Bărbatul s-a lăsat păcălit! Nu a intrat pe link-ul ce apărea în mesaj, însă a trimis un mesaj text înapoi la numărul care, credea el, este din partea companiei Netflix. Doar că, surpriză! A primit înapoi „nota de plată”. În total 8,4 euro! Mult, puțin, cu siguranță este o sumă pe care piteșteanul nu ar fi trebuit să o achite dacă și-ar fi dat seama de la început despre ce este vorba.

„Sper ca alții să fie mai atenți decât am fost eu și să nu se lase păcăliți”, ne transmite bărbatul.

Mare grijă!

Aceste mesaje false destinate utilizatorilor Netflix circulă de ceva vreme. De altfel, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a atras atenţia, la începutul acestui an, asupra unor asemenea practici, sosite pe e-mail sau SMS, prin care abonaţii platformei sunt atenţionaţi să îşi actualizeze ”informațiile de client”.

”Ai primit un e-mail sau poate chiar un SMS de la Netflix, prin care ești notificat că trebuie să-ți ‘actualizezi informațiile de client’? Ai grijă!”, transmitea la momentul respectiv DNSC.

Iată AICI la ce trebuie să fiți atenți pentru a preveni orice fel de tentativă de fraudă.

Sursă foto: turnulsfatului.ro

555×222  MAIA
HerasMed (570 x 90 px)