930 x122 grota rece

perchezitii

Piteşti: Mai puţin cu trei dealeri de droguri

Percheziții în Pitești. Grupare specializată în trafic de droguri, destructurată. Trei persoane care traficau droguri pe raza municipiului au fost reţinute de poliţişti. Este vorba despre trei bărbaţi care livrau ecstasy, LSD, cocaină şi alte substanţe interzise.

Citiți și: Trafic de droguri în Argeș: Cum a fost prins în flagrant

UPDATE 11 MARTIE, ORA 11.15: „Cei trei reținuți au fost prezentați de Parchetul D.I.I.C.O.T.-S.T. Pitești în fața instanței, iar Tribunalul Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Argeş.

Ştirea iniţială – 10 martie, ora 16.00

Citiți și: Cea mai mare operațiune mamut din ultimii ani: 69 de percheziții simultane!

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au desfăşurat o acţiune de prindere în flagrant delict şi trei percheziţii domiciliare, în municipiile Pitești și Bucureşti, pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de droguri de mare risc și droguri de risc.

Ieri, 9 martie, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au desfășurat două percheziţii domiciliare, în municipiul Pitești, la locuinţele a doi bărbați, de 22, respectiv 23 de ani, bănuiţi de trafic de droguri de risc și mare risc.

 

BĂRBAT PRINS ÎN FLAGRANT DELICT

Ulterior, în aceeaşi zi, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, au prins, în flagrant delict, în municipiul Bucureşti, un bărbat, care ar fi oferit spre vânzare droguri de risc.

După prinderea în flagrant delict, poliţiştii au efectuat o percheziţie în municipiul Bucureşti.

În urma acestor activități, au fost descoperite şi ridicate 350 de grame de amfetamină, 150 de comprimate ecstasy, aproximativ 100 de grame de NPS, aproximativ 200 de grame de ketamină, 16 timbre LSD, aproximativ 40 de grame de cocaină, aproximativ 100 de grame de cannabis, 50 de grame de ciuperci psilocybe, 10 grame de fragmente vegetale, instrumente destinate porționării și consumului de droguri, 1.200 de lei și mai multe telefoane mobile.

Din cercetări s-a stabilit faptul că persoanele bănuite ar fi comercializat, din decembrie 2021 și până în prezent, cantități importante de droguri de risc, dar și droguri de mare risc, în municipiile Pitești și București.

3 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, cei trei au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 10 martie, să fie dispuse măsuri.

Acţiunile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activități au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Foto principal: descriptiv

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3