HerasMed (930 x 122 px)

politie

Pitești: Mobilizare impresionantă de forțe la Simfonie: polițiști, mascați și echipă canină!

În perioada 21 – 23 aprilie 2023, aproape 100 de polițiști argeșeni vor desfășura activități la manifestațiile ocazionate de ,,Simfonia Lalelelor”, sărbătoarea de marcă a municipiului Pitești, anunță IPJ Argeș.

Citiți și: Șofer agresiv în trafic! Polițiștii au avut de furcă!

Vor fi prezenți mascații, reprezentanții Agenției Naționale Antidrog, dar și o echipă canină cu câine specializat în detectarea substanțelor stupefiante. Polițiștii vor acționa, atât în uniformă cât și în civil.

IPJ Argeș transmite:

„Efectivele de polițiști au fost suplimentate, pe mai multe linii de muncă, iar activitățile de asigurare a ordinii publice vor fi desfășurate în sistem integrat, cu mai multe structuri ale Ministerului Administrației și Internelor și nu numai.

Citiți și: Pitești. Prins după o noapte de jafuri

Polițiștii vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, fiind acoperite mai multe tipuri de activități, de la asigurarea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor contra patrimoniului și a celor contra normelor de conviețuire socială, îndrumare și control al traficului rutier, dar și activități de prevenire și combatere a deținerii și consumului de droguri,

În fiecare dintre cele trei zile, vor fi desfășurate inclusiv acțiuni preventiv-educative, pentru conștientizarea pericolului reprezentat de consumul de substanțe cu efect psihoactiv, de către polițiștii de la prevenire, polițiștii rutieri și reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog,

Totodată, se va acționa și pentru depistarea unor eventuale persoane care dețin asemenea substanțe, la activitățile de verificare fiind prezentă și o echipă canină din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, cu câine specializat în detectarea substanțelor stupefiante, care va sprijini activitatea polițiștilor piteșteni.

Vor acționa polițiștii de ordine publică și investigații criminale din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, polițiștii Biroului Rutier Pitești, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale, polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, precum și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Argeș, și o echipă canină din cadrul Centrului Chinologic Sibiu.

Totodată, la activitățile preventive vor participa și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog. Acestor efective li se alătură și jandarmii și pompierii argeșeni, împreună cu reprezentanți ai Poliției Locale Pitești.

Video – Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș

 

În situația în care sunteți victime ale unei fapte antisociale, sau dacă observați săvârșirea unor asemenea fapte, încercați să rețineți cât mai multe semnalmente ale autorilor și detalii, și sesizați în cel mai scurt timp polițiștii aflați la locul manifestărilor, sau prin apelul unic de urgență 112.

Prin aceste activități ne dorim să asigurăm argeșenii ce doresc să se bucure de sărbătoarea de marcă a municipiului Pitești, că o pot face într-un mod sigur.

Astfel, invităm participanții să contribuie la siguranță și să se bucure în siguranță de tot ceea ce această sărbătoare are de oferit!” transmite IPJ Argeș.

Kaia 555×222
570×90 MAIA