Nici nu s-a răcit bine cerneala scursă la inaugurarea supermarket-ului din Trivale că, hop!, un nou proiect al celor de la LIDL apare pe Ordinea de zi a comisiei tehnice şi de urbanism din Primărie.
Este vorba despre al şaselea magazin LIDL (al 5-lea este deja în construcţie, la CNCD – DETALII) care se va face în zona Autogării Sud, pe strada Târgul din Vale.
Dezvoltatorii au venit cu lecţia bine făcută şi au primit undă verde pentru a avansa cu proiectul.
”Accesul pe teren, intrare-ieşire, carosabil şi pietonal, se va realiza dinspre partea de nord-est din str. Târgul din Vale şi dinspre sud-vest din Tudor Vladimirescu”, este propunerea cu privire la accesul clienţilor în magazin.
În şedinţa Comisiei de sistematizare a circulaţiei rutiere şi pietonale în municipiul Piteşti, propunerea a fost avizată cu următoarele amendamente:
-marcajul rutier de separare a sensurilor de circulaţie de pe carosabilul str. Târgul din Vale va fi trasat cu linie dublă în dreptul centrului comercial;
-aprovizionarea centrului comercial se va face din str. Tudor Vladimirescu.
Vă reamintim că, în luna august a anului trecut, ePitești a scris despre cel de-al șaselea magazin LIDL, care va fi amplasat pe un teren de lângă Autogara Sud.
La ora actuală funcționează LIDL Războieni, Prundu, Găvana și cel din Trivale, inaugurat în urmă cu mai bine de o săptămână. Subiectul pe larg, AICI – Pitești: ”Nebunie” la periferie! S-a deschis noul Supermarket LIDL.
(Foto: descriptiv)











![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxZiua_Copilului_epitesti.jpg)


