263 x 587 eurial

Pitești: Poliția Locală, reacție cu privire la șoferul teribilist care făcea drifturi

Poliția Locală Pitești reacționează cu privire la evenimentul de seara trecută, petrecut într-o parcarea de lângă Stadionul Nicolae Dobrin.

Mai exact, este vorba despre un șofer, care în căutare de senzații tari a început să facă drifturi, la doar câțiva metri distanță aflându-se un echipaj al Poliției Locale Pitești, care nu a avut nicio reacție. Subiectul pe larg, AICI – Drifturi cu Poliția Locală de față! Agenții nu au reacție!

930X122 MAIA
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

În legătură cu acest eveniment, ePitești a luat legătura cu putătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești, Bogdan Aristănțoiu (foto), pentru transmiterea unui punct de vedere oficial:

„În legătură cu evenimentul de aseară, putem spune că noi avem zona respectivă în itinerariu de patrulare zilnic.

De-a lungul timpului au fost probleme în acea zonă, pentru că oameni ai străzii de multe ori vin acolo și dau foc la diverse obiecte, să se încălzească, fiind o zonă mai retrasă.

Iar strict referitor la ce s-a întâmplat aseară, un agent era în echipaj în acel moment, iar doi erau plecați în patrulare.

Deci, în dubă era un singur agent al Poliției Locale, iar doi erau să verifice dacă cineva a dat cumva foc în zonă, nu erau acolo propriu zis.

Cel care a făcut driftul, a făcut driftul și foarte repede a plecat din zona respectivă. Agentul nostru nu a avut timp să reacționeze. În momentul în care a coborât din mașină, respectivul deja plecase.

930X122 MAIA
555×222 grota rece

Repet, noi avem zona respectivă în itinerariu și patrulăm periodic”. 

New Profesional Consult 570×90
imm 263×587