263×587.jpg La COCOS

Pitești: S-a semnat contractul! Investiție de peste 150.000 €

Astăzi, 11.10. 2022, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a semnat contractul de execuție lucrări pentru „Reabilitare canal deschis, strada General Dimitrie Boteanu – etapa I”.

930X122 MAIA
555×222 grota rece

Acesta este ultimul tronson al canalului, respectiv cel care face legătura cu localitatea Bradu.

Executantul este SC AGB EUROGROUP SRL, iar durata de execuție este de 4 luni, potrivit edilului.

„Valoarea contractului este de 763.444,50 lei, inclusiv TVA.

Conform proiectului tehnic, lucrările ce urmează a fi executate pentru realizarea obiectivului de investiții „Reabilitare canal deschis strada General Dimitrie Boteanu, etapa I” sunt:

– canalizare din tuburi de beton armat;

IMM 930×122
555*222 supernova

– 5 cămine pentru schimbarea de direcție a apei, curățare și inspecție, amplasate la capătul fiecărui sector;

– parcare – lățimea locurilor de parcare va fi de 2,50 m, iar lungimea între 5,20 și 5,25 m;

– se vor asigura accesele la proprietăți pe toată lungimea canalizării;

– se vor amplasa borduri în zona trotuarului, dinspre proprietăți spre exterior (axul drumului) și se va realiza racordul, prin refacerea sistemului rutier existent;

– trotuarul va avea lățimea de 1,50 m, inclusiv borduri, întrerupt în dreptul acceselor în proprietăți;

– se vor amplasa indicatoare rutiere care vor răspunde cerințelor de avertizare, reglementare, orientare și informare.

New Profesional Consult 930 x 122
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Îmi doresc foarte mult ca lucrarea să fie gata până la sfârșitul anului. Este ceea ce am și discutat cu constructorul”, a declarat primarul Cristian Gentea.

570×90 MAIA
263×587.jpg La COCOS