930 x122 grota rece

examinatori traseu

Pitești: Schimbare la proba de traseu pentru permisul auto!

În urmă cu puțin timp, prefectul județului Argeș, Radu Perianu, a anunțat că alți examinatori din județul Dolj vor veni la Pitești.

Astfel, în total, 15 examinatori vor face testări pe traseele pentru permis, în municipiu.

6 examinatori din Dolj vor face testări pe trasee din Pitești, mâine, 16 aprilie.

Vor lucra alături de polițiștii Serviciului de Permise Argeș. În total, vor fi 15 examinatori.

Timpul de așteptare pentru proba practică a examenului de permis a ajuns la 2 luni. În momentul în care am început demersurile, candidații așteptau și 4 luni.

Vom continua să căutăm soluții.

Când am susținut eu examenul pentru permis, se dădeau ambele probe în aceeași zi. Știu că este o situație ideală la care este greu de ajuns, dar consider că fiecare zi redusă din acest timp de așteptare este de bun augur”, a transmis Radu Perianu.

Foto descriptiv

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Un comentariu

  • Gabriel spune:

    Succes in activitatea desfășurată,se vedea o schimbare in bine .

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90